CS Blejoi – Olimpic Cetate Râşnov 2-0 (1-0)

Stadion: Comunal Blejoi. Fără spectatori. Au marcat: Munteanu (min. 14), Lambru (min. 47).
CS Blejoi: Ad. Gheorghe (cpt.) – Anghel (90+2 Iliescu), Al.M. Oprea, Năstase, Ar. A. Oprea – Rudaru (64 Bojoagă), Răileanu – Teru (80 Ristea), C. Munteanu (64 Iancu), Badea (80 Ghinea) – Lambru. Rezerve neutilizate: Preda – Aranghelovici, V. Oprea, Ir.Dumitru. Antrenor: Răzvan Vlad.
Olimpic: Gavriș – Suciu, Potecu (72 Vârlan), Căpățână, S. Marin– Strătilă (42 Moisin), Poverlovici (cpt.), Drugă, Botea (42 Botea) –I. Dinu, Staicu (72 Coman). Rezerve neutilizate: Petrescu – R. Mihai, Surdu. Antenor:Romeo Surdu.
Avertismente: Lambru (40), Munteanu (55) / Strătilă (41) Dinu (53), Staicu (62), Dobre (78)
Arbitru: Tudorel Pârlog (Cazasu, Brăila). Asistenţi: Răzvan Negoiță (Brăila), Silviu Goicea (București). Observatori: Adrian Gligoraș (Târgoviște) și Ervin Foof (Sfântu Gheorghe).
Jucătorul meciului: Răileanu.

George Marin

Blejoiul a avut ceva de furcă, dar nu chiar de speriat, până să învingă echipa din Râșnov. Clasarea brașovenilor pe ultimul loc înainte de meciul de sâmbătă nu reflectă fidel calitatea acestei echipe. Condusă oficial de Ciprian Mustață ca director sportiv, dar preluată recent de fostul internațional Romeo Surdu, prezent pe bancă în calitate de jucător de rezervă, echipa brașoveană a dominat câteva minute în debutul meciului, Alexandru Oprea rezolvând o centrare periculoasă pe care portarul Gheorghe nu a putut-o reține (min. 7). „Olimpicii” au dominat și în ultimele 20-25 de minute ale partidei, dar fără a avea răutatea pe care ai crede-o împrumutată de la înfricoșătoarele animale reprezentate în al lor Dino(zaur) Park. Au cântărit bine schimbările lor, care l-au mutat pe Poverlovici pe post de fundaș central, dând ceva mai multă siguranță apărării, dar și mai multă vioiciune liniei lor de mijloc. Cu toate acestea, toate atacurile oaspeților au fost sterile, cu izolate excepții de periculozitate. Râșnovul a avut o singură situație de gol în toată această perioadă de dominare, la finalul finalului, un șut de pe la 20 de metri al lui Moisin în rădăcina barei, minge atinsă și de Gheorghe (min. 90+2). Au mai avut o ocazie, dar nu creată de ei, ci de ambiguul arbitru Pârlog, care degeaba a avut o prestație aproape bună în prima parte pentru că a fost stricată de câteva decizii ciudate după pauză. Una dintre aceste decizii a fost dictarea unei lovituri libere indirecte cam pe la 6-7 metri de poarta gazdelor (min. 57). Mai mult, Pârlog și-a adus o contribuție la o nouă definiție a metrului, mergând chiar mai departe,dezvăluind o nouă teorie a distanțelor, reducând metrul la zero. Contrar regulamentului actual care cere ca niciunui coechipier al celui care execută lovitura liberă să nu îi fie permis să stea mai aproape de un metru de zidul format de cei care se apără, Pârlog a avut altă interpretare inovatoare, permițând unui număr de doar trei brașoveni să fie strâns lipiți de cei din Blejoi care au fost nevoiți să facă zidul pe linia porții! Să însemne asta că patru brașoveni nu aveau voie? Sau că este acceptat doar un număr impar de jucători? Ca să nu mai spunem că „indirecta”, nefructificată, a fost acordată aiurea, mingea ajungând din nimereală la Gheorghe, neexistând intenția de fi pasată la portar. Nu uităm nici ocazia brașoveană în care Dinu a tras în bară de aproape, după o piruetă în careul mic, șutul imediat al lui Staicu fiind respins de pe linia porții de Alexandru Oprea, bun și el pe tot parcursul meciului (min. 35). Dar, spre deosebire de celelalte ocazii, aceasta a venit ca o enclavă în perioada de dominare a Blejoiului și a fost creată de fostul „astristo-dinamo-utist” Strătilă, la a cărui schimbare prematură au contribuit și ceva vorbe buruienoase adresate de propria-i gură băncii sale tehnice.
Pare că am insistat prea mult pe ceea ce a făcut Râșnovul. Am făcut-o doar pentru a demonstra că gazdele au stăpânit meciul, defensiva lor nepermițând adversarilor decât ocaziile de gol menționate. Blejoiul a jucat foarte sigur în miezul primului mitan, acționând cu precădere pe partea stângă, unde foarte activul și, în același timp, foarte solicitatul Badea a avut destule acțiuni bune, sprijinit și de surpriza plăcută a zilei, Aris Oprea, ultimul fiind eficient și în „funcția” sa de bază, fundaș stânga. În schimb, partea dreaptă nu a fost la același nivel, dar – adevărul trebuie menționat – nici nu s-a jucat tot atât de mult pe acea parte.
7-blejoi-2Scorul a fost deschis prin golul marcat de Munteanu.De la marginea careului mare,el a reluat simplu, fără artificii tehnice, o minge respinsă de portarul brașovean la șutul lui Lambru, care a preluat o degajare gen zmeu turbat, dar scurt în lanț, a aceluiași goal-keeper. Am mai consemnat o pătrundere bună a lui Aris Oprea (min. 17), o foarte bună ocazie a lui Rudaru (min. 24),dar și primele două avertismente, pentru Lambru și Strătilă, ambele pentru simulări în careul advers. Dacă în privința actualului brașovean nu există dubii că sancțiunea a fost corect acordată, Lambru nu a meritat-o, cum nici penalti nu ar fi meritat. În schimb, Lambru a meritat golul înscris, cum bine l-a meritat toată echipa. A fost o diagonală perfectă trimisă de Răileanu, de pe la 40 de metri, de lângă tușa din dreapta, tocmai în stânga, la Badea, a cărui centrare „din prima”, perfectă și aceasta, în fața porții a fost reluată perfect de Lambru,din apropierea barei din dreapta. Simplu, dar derutant pentru adversar și eficient pentru propria echipă! Lambru mai putea marca după combinația cu Iancu, o situație în care și-a demonstrat tehnica superioară Ligii a III-a, dar balonul a trecut puțin pe lângă bară (min. 89). În ciuda acestei ratări, Lambru este unul dintre remarcații partidei. Am mai remarcat dovada de tehnică subtilă a tânărului Ristea, școlit în ale fotbalului și pe meleaguri nemțești.
Mai este o chestiune de lămurit. De ce l-am desemnat pe Răileanu omul meciului, mai ales că nu apare prea des în relatarea de față? Simplu! Pentru că a fost pe tot terenul, eficient! Și pare de neînlocuit în angrenajul echipei. Aproape perfect!

Niciun eşec!

Ultima rundă din Liga a III-a a adus un bilanț bun spre foarte bun pentru echipele prahovene, în afara succesului celor de la Blejoi, celelalte două formații din județul nostru reușind să ”scape” neînvinse. Astra 2 a reușit o ”remontada” spectaculoasă, după 0-2 în min. 4 pentru AS SR Brașov, egalând, 2-2, și chiar fiind la un pas de victorie! Și CSO Plopeni a reușit să mai ia trei puncte și să ”evadeze” din zona periculoasă, 3-1 la Kids Tâmpa Brașov, în ciuda unor absențe importante din primul 11.
Iată rezultatele complete ale etapei a patra din Seria 5:
AFC Astra II – SR Municipal Braşov 2-2
Ionuț Zaharia (11, 81) / Robert Fekete (1), Horia Popa (4 – penalty)
Kids Tâmpa Braşov – CSO Plopeni 1-3
Marian Kerekeș (65 – penalty) / Constantin Dumitrașcu (1), Alexandru Marinescu (37), Cătălin Vlad (90+5)
Corona Braşov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II 2-0
Marian Cristescu (39 – penalty), Ștefan Nicolau (63)
KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc 2-1
Szilard Kanyo (27), Emanuel Popa (56) / Cosmin Turcu (32)
CS Blejoi – Olimpic Cetate Râşnov 2-0
Cosmin Munteanu (12), Cosmin Lambru (54)

CLASAMENT

Loc Echipă MJ V E Î GM GP P
1 Corona Braşov 4 4 0 0 13 3 12
2 Blejoi 4 3 0 1 8 7 9
3 Municipal Braşov 4 2 1 1 7 6 7
4 Târgu Secuiesc 4 2 1 1 6 6 7
5 Plopeni 4 2 0 2 6 8 6
6 Odorheiu Secuiesc 4 2 0 2 8 4 6
7 Astra II 4 1 1 2 9 7 4
8 Sepsi II 4 1 0 3 4 8 3
9 Kids Tâmpa Braşov 4 1 0 3 3 11 3
10 Olimpic Cetate 4 0 1 3 2 6 1