Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, îi invită pe cei care critică măsurile luate de autorităţi să propună soluţii pentru gestionarea crizei sanitare, el arătând că măsurile impuse de România sunt similare cu cele adoptate de alte state europene şi promite că propunerile primite vor fi analizate. În ceea ce priveşte programarea concediilor de final de an, Arafat i-a sfătuit pe cei care intenţionau să plece din ţară să nu îşi facă planuri, potrivit News.ro, preluat de Hotnews.
”Singurul mod prin care putem să trecem prin asta este să lucrăm împreună. Cei care au de criticat, dacă pot să vină cu soluţii mai bune, e foarte bine, să le propună! Dacă nu pot să vină cu soluţii mai bune, atunci să accepte soluţiile care sunt date, iar îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor înseamnă îndemnarea populaţiei la a deveni, cel puţin unii dintre ei, victimele infecţiei şi poate unele rude ale lor sau chiar ei victime în sensul să-şi piardă viaţa. (…) Cine are propuneri mai bune, mai consistente, să le propună, să le trimită şi putem să le analizăm”, a afirmat secretarul de stat din MAI la TVR.
În ceea ce priveşte eventualele planuri pentru vacanţa de iarnă, oficialul MAI a menţionat, răspunzând unei întrebări, că nu i-ar sfătui pe români să îşi cumpere concedii în străinătate din cauza lipsei de predictibilitate la nivel mondial. ”Vă spun foarte direct şi sincer: hai să ne uităm care e situaţia, nimeni nu ştie ce va fi într-o lună, două, trei. Nimeni. Deci riscul este să-ţi iei bilet, să plăteşti banii şi în final să nu ajungi acolo, cine doreşte să facă ceva mai bine rămâne în ţară şi organizează în ţară, să putem ce putem organiza, dar riscul de a face planuri cu plecat în alte ţări este unul semnificativ, fiecare face cum crede, dar trebuie să înţeleagă că există şi riscul ca ţara respectivă să impună restricţii, nu neapărat România, şi să nu poată să ajungă. Asta este realitatea situaţiei în care ne aflăm în acest moment”, a adăugat Raed Arafat.
Acasă Actualitate Secretarul de stat Raed Arafat le recomandă românilor să nu-şi cumpere concedii...