N. D.
Printr-o serie de hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri seară, Guvernul a stabilit şi eliberarea din funcţie, respectiv numirea de noi subprefecţi în unele judeţe, printre care se regăseşte şi judeţul Prahova. Astfel, Maria-Mihaela Duţă a fost eliberată din funcţia de subprefect de Prahova, în locul acesteia fiind numită tot o femeie – Mădălina-Rozalia Petcu, care ieri după amiază a şi depus jurământul de învestire în funcţie
(în foto, alături de cel de-al doilea subrefect al judeţului, George Constantin Brezoi). Noul subprefect este din Ploieşti, are 41 de ani şi, conform datelor trecute în CV, până la nominalizarea ca reprezentant al Guvernului în teritoriu a lucrat la Consiliul Judeţean Prahova, în funcţia de consilier superior la Direcţia de Patrimoniu, la Serviciul urmărire lucrări publice, gestionare patrimoniu şi monitorizare servicii publice şi societăţi comerciale. Înainte de acest post a lucrat, în perioada martie 2007-august 2011, ca inspector la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, dar şi ca secretar al Comisiei de Evaluare Persoane Adulte cu Handicap Prahova. Mădălina-Rozalia Petcu este licenţiată în trei domenii – drept, ştiinţe administrative şi psihologie, având şi atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specializarea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională.
De menţionat că înlocuirea Mariei Mihaela Duţă era previzibilă, având în vedere faptul că aceasta şi-a depus candidatura pentru Camera Deputaţilor, în calitate de independent, la alegerile din 6 decembrie.