ceapa2ceapa3Luiza Rădulescu Pintilie

Fiecare om ar trebui să asculte puţină muzică, să citească puţină poezie şi să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viaţa sa, astfel încât îngrijorările lumeşti să nu-i oblitereze simţul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman. În graba timpului căruia ne supunem,   nu e tocmai uşor de împlinit acest  vechi şi frumos îndemn al lui Goethe, dar  poate că ar trebui să învăţăm să ne dăruim cât mai des un asemenea răgaz sufletesc, îndepărându-ne de tumultul vieţii şi al lumii cărora le aparţinem şi apropiindu-ne mai mult de noi înşine. Iar dacă drumurile de fiecare zi vă  poartă, în aceste zile , prin faţa Galeriei de Artă Ploieşti, îmi iau îngăduinţa  să vă îndemn să  „rupeţi” din graba în care sunteţi măcar  tihna  câtorva minute, fiindcă am toată convingerea că veţi descoperi,  în jocul culorilor pe care  îl propune  expoziţia personală semnată de artista Emanuela Ceapă,   şi puterea să vă desprindeţi de „îngrijorările lumeşti” şi lumina  dumnezeieştilor scânteieri de frumos  ce au fost dăruite omenescului din noi.  Fiindcă într-un octombrie a cărui frumuseţe e estompată de atâtea nelinişti pe care continuă să ni le imprime, până în adâncul sufletului, pandemia de coronavirus,   fiecare tablou dintre cele care poartă semnătura cunoscutei pictoriţe reaşează un strop de  lumină acolo unde s-au adunat prea multe umbre , speranţă peste frici şi neîncrederi, linişte peste frământări şi  acea bucurie de o clipă care dă încrederea de a vedea  cu alţi ochi lumea şi locul nostru în ea. O lume cu case albastre şi frumoase curţi interioare, cu  grădini cu liliac, zorele,  margarete şi lalele, cu  păduri, câmpii pline de flori  şi poiene cu meri, cu podeţe şi  susur de apă, cu arcade, uşi  şi ferestre înflorite, cu frumoase margini de sat şi splendide peisaje din Deltă. O lume  cu dimineţi  tomnatice încălzite în aburi dulci de ceai şi  nostalgia dorului de primăvară.O lume întreagă prinsă în lutul ars al unei ulcele cu flori albe şi mov.O lume peste care zboară puful florilor de păpădie, dovedindu-ne – a câta oară-  ce simplă şi  ce aproape de noi  e frumuseţea ! O lume  zugrăvită  cu har  artistic de pictoriţa Emanuela Ceapă, dar şi cu lumina  blândă care, cu certitudine, îi împodobeşte cerul sufletesc, altfel îndrăznesc să cred că nu ar putea aşeza în rama tablourilor sale atâta emoţie şi atâta frumuseţe. O expoziţie în care  simţi că ai vrea să rămâi mai mult în faţa unui tablou, dar în acelaşi timp că te cheamă grabnic următorul . Caldă şi calmă, apropiată, în care am simţit că recunosc florile, ferestrele, zidurile, chiar şi din locuri pe care  nu le ştiu.Şi cred că simţământul acesta l-au avut şi alţi vizitatori, dovadă că există în expoziţie deja lucrări rezervate,  semn că şi-au  aflat locul  într-un suflet, într-o casă, spre a le înnobila. Ce trist  că nici această expoziţie nu a putut fi vernisată ,în condiţiile restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, dar şi mai trist ar fi  ca, în  aceste zile, în  care încă e deschisă (până pe 28 octombrie),  să nu ajungă , aşa cum ar merita, sub privirile acelora care caută o lumină, o speranţă, o clipă de frumuseţe. Acordaţi-vă această bucurie a întâlnirii cu jocul culorilor-cum şi-a intitulat artista  Emanuela Ceapă expoziţia- şi, cu siguranţă, până şi  îngrijorările zilei vi se vor părea mai uşor de dus!