În data de 19.10.2020, a avut loc o întâlnire la sediul Instituției Prefectului Prahova, cu reprezentanți (directori medicali și manageri) ai unităților sanitare din județ, în vederea identificării și implementării soluțiilor de creștere a capacității de internare și tratare a pacienților confirmați cu virusul SARS-CoV 2, potrivit unui comunicat transmis la redacţie de reprezentanţii Instituţiei Prefectului Prahova.
În urma ședinței, conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești (SJUP) și-a luat angajamentul ferm ca, începând cu data de 20.10.2020, unitatea mobilă de Terapie Intensivă, aflată în incinta unității medicale, să fie din nou operațională. Unitatea mobilă este dotată cu 12 paturi ATI.
De asemenea, au fost identificate soluții și pentru creșterea capacității de internare la secția ATI a Spitalului Municipal Câmpina (spital-suport COVID-19), prin suplimentarea a patru paturi.
Prin aceste măsuri, Prahova ar urma să dispună de 40 de locuri ATI, destinate tratării pacienților cu forme grave ale noului coronavirus.
În plus, față de acestea, două unități sanitare private din Prahova și-au anunțat disponibilitatea de a suplimenta capacitatea actuală a spitalelor care tratează pacienți cu SARS-CoV-2 cu încă 30 de paturi pentru cazurile ușoare și medii ale bolii COVID-19.