N. Dumitrescu

Aşa cum vă anunţam în ediţia de ieri a ziarului nostru, continuăm să publicăm listele cu candidaţii care vor să-i reprezinte pe prahoveni în Parlament în noul mandat, în ordinea depunerii şi a înregistrării dosarelor la Biroul Electoral Judeţean Prahova. În ediţia de astăzi este vorba despre candidaţii formaţiunilor politice care au depus documentele pe data de 21 octombrie a.c., urmând să revenim, în ediţia următoare, cu cei care au depus documentele în ultima zi de înregistrare a candidaturilor, care a fost ieri, 22 octombrie.

PNL mizează pe un ministru, deputaţi şi primari în funcţie

Liberalii vor să atragă voturile electoratului prahovean prin prezenţa pe listele de candidaţi atât a actualilor parlamentari în funcţie, cât şi prin prezenţa unui membru al Guvernului, dar şi a unora dintre primarii realeşi în funcţie la alegerile care au avut loc pe data de 27 septembrie. Astfel, la Senat, lista este deschisă de către actualul deputat Anastase Roberta Alma (Ploieşti, sociolog), urmată de Nazare Alexandru (Bucureşti, consilier ministru), Patrichi Bianca Maria (Ploieşti, absolvent Ştiinţe politice), Ţaga Gabriel (Ploieşti, directorul Colegiului Naţional Mihai Viteazul), Măchiţescu Marian (primarul oraşului Urlaţi, economist), Dumitru Ionuţ Nicolae (primarul comunei Gorgota, inginer). La Camera Deputaţilor, pe primul loc este ministrul Justiţiei, Predoiu Marian Cătălin (Bucureşti, jurist), urmat de Ionescu George (Ploieşti, deputat), Roşca Mircea (Comarnic, economist), Prişcă Răzvan Sorin (Cluj, deputat), Dupu Adrian (Iaşi, secretar de stat, jurist), Preda Dragoş Cosmin Lucian(Bucureşti, secretar de stat), Teju Sorin (Vălenii de Munte, jurist), Ionică Eugen (Ploieşti, economist), Tudoran Lorin Gabriel (Boldeşti – Scăeni, inginer), Nicolescu Nicolae (Bucov, viceprimar), Pandele Cosmina Ramona (primarul comunei Berceni), Tudora Dorin (Ploieşti, inginer), Pătraşcu Andrei Ionuţ (viceprimar, comuna Măgurele), Constantin Răzvan Constantin (Ploieşti, avocat).

UDMR a venit cu 10 propuneri

Ca şi la precedentele alegeri parlamentare, de pe buletinele de vot din judeţul Prahova nu lipseşte nici UDMR care, anul acesta, a venit cu 10 candidaţi. Pentru Senat: Lukacs Lajos (Hunedoara, politolog), Doboli Maria (Hunedoara, politolog), Szentgyorgyi Anna (Mureş, manager). Camera Deputaţilor: Borsai Zoltan Cristian (Hunedoara, economist), Moni Sandor (Sălaj, profesor), Labancs David (Mureş, specialist media), Bereczky Sandor (Mureş, expert comunicare audiovizuală), Darabont Ede-Gergo (Harghita, jurist), Molnar Fekete Vivien (Mureş, politolog), Elekes Szabolcs (Harghita, consilier).

Debut cu candidaţi proprii pentru Pro România

Partidul condus de Victor Ponta va debuta la alegerile parlamentare din decembrie cu candidaţi proprii. De menţionat însă faptul că, deoarece Pro România şi ALDE au decis să fuzioneze, noul partid urmând să preia numele primei formaţiuni politice, inclusiv pe lista candidaţilor din Prahova se vor regăsi şi nume care, la alegerile locale din luna septembrie, apăreau pe lista ALDE. Astfel, la Senat, lista este deschisă cu Beciu Narcis Cătălin (antreprenor), care la scrutinul din 27 septembrie a candidat, din partea ALDE, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Următorii candidaţi sunt: Petrache Adrian (jurist), Barbu Mihail (inginer), Davidescu Florin Liviu (manager), Dumitraşcu Bogdan (economist), Papanicu Duglas (economist), Samoilă Nicolae (profesor). La Camera Deputaţilor, candidaţii sunt: Iacobescu Alexandru (economist), urmat de fostul prefect Lupea Ioana Mădălina (jurist), Marin Ion Marian (manager), Ioniţă Radu (inginer), Ionescu Adrian (avocat), Drăgan Claudiu (jurist), Lupu Bogdan (economist), Călin Adrian Costin (inginer), Vîţă Cristea Vasile (economist), Dumitraşcu Sorin (inginer), Petrescu Bogdan Daniel (inginer), Dragna Florina Alina (economist), Ştefănescu Gabriel Marian (inginer), Roman Andrei (inginer).

Social democraţii merg şi pe mâna fostului şef al administraţiei judeţene

Şi social-democraţii au depus liste complete pentru cele două camere legislative ale Parlamentului, pe acestea regăsindu-se atât unii dintre actualii deputaţi şi senatori, cât şi nume noi, aşa cum este cel al fostului şef al administraţiei judeţene. Astfel, la Camera Deputaţilor, lista este deschisă de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Toader Bogdan Andrei (economist), urmat de Teodoroiu Simona Maya (jurist), Gavrilescu Graţiela Leocadia (deputat în funcţie, inginer), Paraschiv Rodica (deputat, inginer), Nicolae Andrei (deputat, absolvent Ştiinţe politice), Ardelean Giorgiana Anca (economist), Tudor Iftim Constantin ( kinetoterapeut), Stoian Sorin George (psiholog), Banu Mihai Justin ( profesor), Tănase Răzvan Ionuţ (inginer), Ioniţă Nicolae (economist), Pascu Nicolae (economist), Poiană Victor (inginer), Bocioacă Ionuţ (primar Proviţa de Jos). La Senat, primul pe listă este senatorul în funcţie Oprea Ştefan Radu (inginer), următorii pe listă fiind actualul deputat Moagher Fulgeanu Laura Mihaela (jurist), Botez George Sorin Niculae( jurist), Enescu Rareş Dan (jurist), Lupu Livia Rodica (jurist), Constantin Alexandru Sorin (jurist), Ilioiu Ion Cătălin (economist).