După primele 3 meciuri din Liga Națiunilor, adică la jumătatea competiției, Naționala României se află pe poziția a treia. Serios ”șifonați” după eliminarea din play-off-ul pentru Euro (1-2 în Islanda) și după eșecul la scor rușinos suferit în Norvegia (0-4), elevii lui Mirel Rădoi urmează să joace două din ultimele trei jocuri pe teren propriu, ambele în fața selecționatelor de pe primele locuri. Următorul adversar pentru ”tricolori” este Austria, la Ploiești, mâine 14 octombrie, austriecii venind pe arena ”Ilie Oană” cu gândul răzbunării după eșecul din tur, mai ales că în ultimul joc din grupă au învins cu 1-0 în Irlanda de Nord și au ajuns pe locul 2.
Calificați la Euro, cu câțiva jucători de top în componență (Alaba – de la campioana Europei, Bayern Munchen, plus o adevărată selecționată de jucători din Budesliga, de la Leverkusen, Wolfsburg, Frankfurth, și alte cluburi germane de top), austriecii vor ajunge astăzi în România, pentru jocul programat mâine, de la orele 21,45, locația aleasă pentru perioada cât vor pregăti meciul de la Ploiești fiind complexul ”Ski” din Păulești, care a fost închiriat de către Federația Austriacă pentru acest meci!
În plus, formația pregătită de neamțul Foda va fi oaspete al arenei din Păulești pentru un antrenament, programul austriecilor incluzând, astăzi, antrenamentul oficial pe arena ”Ilie Oană”, apoi, mâine dimineață, la orele 11,00, o ”mișcare” programată pe stadionul formației din Liga A Prahova, arenă unde, de săptămâni bune, suprafața de joc este îngrijită ”ca ochii din cap” pentru a oferi cele mai bune condiții pentru … ”cel mai important antrenament din istoria stadionului” , oaspeții alegând să nu folosească vestiarele (urmând să vină echipați de la hotel și să plece imediat înapoi după antrenament, tot la hotel)!
Clasamentul grupei:
Norvegia 3 2 0 1 10-3 6
Austria 3 2 0 1 5-4 6
ROMÂNIA 3 1 1 1 4-7 4
Irlanda de Nord 3 0 1 2 2-7 1
Coronavirus la ”tineret” – fostul petrolist Todoran devine antrenor la U21!
În drumul spre EURO 2021, tricolorii U21 au făcut un pas greșit în Ucraina, pierzând cu 1-0, gol marcat din penalty de Buletsa. Astăzi,13 octombrie ”tineretul” va întâlni Malta, la Giurgiu, dar jocul este unul care ridică probleme ”specifice acestei perioade”.
Astfel, un jucător și un membru al staff-ului tehnic au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, iar Federația Română de Fotbal, prin Comisia Medicală, a decis să înlocuiască tot staff-ul tehnic pentru partida de astăzi, considerând că aceștia sunt contacți direcți ai persoanei din staff. Astfel, la meciul cu Malta, echipa va fi condusă de pe margine de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Acesta va fi ajutat de fostul jucător al Petrolului, Dinu Todoran (tehnician la FC Voluntari) și Dumitru Moraru.
Echipa Under 21 a și părăsit cantonamentul de la Buftea (devenit focar, după ce, acum câteva zile, mai mulți jucători de la Under 19 și Under 17 au fost depistați pozitivi, ambele Naționale de junior anulându-și programul de pregătite) și se va muta la Hotelul Marriott, acolo unde va sta până la meciul cu Malta.