N.D.

Având în vedere că au fost situaţii, la nivel naţional, inclusiv în Prahova, în care aleşii locali desemnaţi câştigători la alegerile din 27 septembrie nu s-au putut prezenta în mod fizic la ceremoniile de învestire în funcţie din cauza faptului că erau confirmaţi cu noul virus, fiind în carantină sau spitalizaţi, Guvernul a stabilit că se poate depune jurământul şi prin intermediul spaţiului virtual. Concret, în ședința din data de 28 octombrie, Executivul a aprobat o Ordonanță de Urgență care vizează unele măsuri de asigurare a condițiilor de constituire și de depunere a jurământului, de către autoritățile administrației publice locale, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță. “Această urgență este determinată de faptul că, în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020, procedurile de validare a aleșilor locali și de constituire a consiliilor locale și județene și de intrare în exercițiul mandatului a primarilor, respectiv a președinților de consilii județene, sunt afectate de restricțiile privind prevenirea și combaterea pandemiei generate de Covid-19, întrucât există aleși locali care sunt în carantină sau în izolare și nu pot participa fizic la ședințele de constituire a consiliilor locale sau județene și nu pot depune jurământul prin prezența fizică. Astfel, pot apărea dificultăți de funcționare a autorităților administrației publice locale și de restrângere/afectare a activității administrației publice, în contextul în care consiliile locale sau județene nu au fost constituite sau primarii și președinții consiliilor județene nu au depus jurământul, inclusiv prin raportare la situaţii în care, prin dizolvarea consiliilor locale alese anterior, există un vid de putere la nivel de autoritate deliberativă. În acest context, ținând cont de faptul că există un risc major ca un număr important de autorități locale nou-alese, legitimate prin votul cetățenilor, să se afle în imposibilitatea de a-și îndeplini rolul stabilit prin Constituție, ca urmare a necesității îndeplinirii unor formalități legate de prezența fizică la momentul depunerii jurământului, actul normativ vizează, prin derogare de la prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instituirea dreptului de organizare a ceremoniilor privind ședința de constituire a consiliilor locale/județene prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță, precum și dreptul aleșilor locali validați – consilieri locali, consilieri generali, consilieri județeni, primari, președinți de consilii județene – aflați în situație de izolare sau carantină, în condițiile legii, de a participa și de a depune jurământul prin intermediul mijloacelor electronice în cadrul ceremoniilor privind ședința de constituire a consiliilor locale sau județene”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Reamintim faptul că, la sfârşitul săptămânii trecute, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, infectat cu Covid-19, a anunţat că va depune jurământul de învestire în funcţie online, din spital. Iniţial, ceremonia fusese programată pe data de 26 octombrie, însă aceasta a fost amânată pentru data de astăzi, la ora 12.00, Primăria Sinaia precizând că în cadrul şedinţei de constituire a noului legislativ local va depune jurământul de învestire şi primarul, care a fost reales în funcţie.