F. T.
Reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Prahova, împreună cu specialişti din cadrul Serviciului de Ordine ai poliţiei şi ai Gărzii Forestiere Ploieşti au efectuat miercuri, 16 septembrie, un control la un agent economic din Vălenii de Munte.
În urma „vizitei”, au fost constatate – după cum se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) – „nereguli în ceea ce privește regimul materialelor lemnoase, respectiv acesta era comercializat fără a se întocmi documente de însoțire. În acest sens, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr.171/2010.
De asemenea, polițiștii au confiscat 24 metri cub de lemn, în valoare de aproximativ 4.400 de lei”.
Acest gen de acţiuni în sistem integrat – cele mai frecvente fiind „personal silvic – poliţie” – se desfăşoară, după cum ne-a precizat inginerul Bogdan Săvulescu, din cadrul Direcţiei Silvice Prahova, în special la controlul pe linia circulaţíei de masă lemnoasă.
Numai în primele opt luni ale acestui an, echipaje mixte de angajaţi ai Direcţiei Silvice Prahova , împreună cu reprezentanţi ai poliţiei, au efectuat peste 7.700 de controale, în urma cărora au fost aplicate zeci de amenzi însumând peste 190.000 de lei.
De asemenea, în acelaşi context al controalelor pe linia circulaţiei masei lemnoase, au fost confiscaţi peste 270 de metri cubi material lemnos.
Cu cifre mai exacte care reflectă activităţile silvicultorilor prahoveni în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea furturilor din pădure, vom reveni într-un număr viitor al ziarului.