Marian Dima

În urmă cu fix 100 de ani, la Câmpina s-a înfiinţat primul club de fotbal. Evenimentul este cinstit cu o apariţie editorială de excepţie: „O istorie a fotbalului câmpinean”, demers jurnalistic care pune al doilea municipiu al județului Prahova într-o companie selectă din punct de vedere editorial. Și, poate, cei care visează acum la fotbal în Câmpina ”ca pe vremuri”- ce… vremuri (!)- vor fi inspirați de trecut, pentru a depăși blocajul actual!
Câmpina bifează azi centenarul fotbalului pe plan local, o sută de ani de la înfiinţarea primului club din oraş! Evenimentul nu a putut fi serbat aşa cum se cuvine din pricina restricţiilor cunoscute cauzate de pandemia de coronavirus, dar este marcat printr-un moment special – apariția a trei volume dedicate ”secolului de fotbal”. Jurnalistul câmpinean Octavian Cojocaru (de la Gazeta Sporturilor) a lucrat şapte ani la documentarea în amănunt a istoriei fotbalului local şi a publicat, cu câteva zile înainte de centenarul fotbalului local, o lucrare de amploare, în trei volume, intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”.
Sunt aproape 1.500 de pagini de informaţii statistice şi de poveşti. Sunt mii de rezultate, de clasamente, de „casete de meci” (cei obişnuiţi cu lecturarea publicaţiilor sportive ştiu ce înseamnă aceste casete de meci: colţul acela de pagină în care sunt înghesuite rezultatul, marcatorii, componenţa echipelor cu schimbările efectuate cu tot, antrenorii, arbitrii, stadionul etc).

„M-am gândit să fac o istorie a Poianei şi am scris despre peste 50 de cluburi!”

„Ideea unei istorii scrise a fotbalului din Câmpina şi din Poiana Câmpina – cele două localităţi sunt despărţite din punct de vedere administrativ, dar sportiv au fost foarte strâns legate – o am de 25 de ani, din toamna anului 1995. Atunci l-am cunoscut pe venerabilul Sviatoslav Vladimir Moşuc, fie-i ţărâna uşoară!, fost conducător şi secretar la echipa de fotbal Poiana Câmpina timp de zeci de ani. El mi-a povestit de fotbalişti de care nu auzisem, de marea echipă din anii 50-60, care a bătut la porţile primei divizii. N-am abandonat niciodată planul, dar aşa a fost să fie, ca această lucrare să apară fix la centenarul fotbalului local. Între timp, am decis că această lucrare trebuie să cuprindă nu numai drumul prin ani al îndrăgitei „Poiana”, echipa care a jucat zeci de ani în eşalonul secund al ţării. Aşa am ajuns să cercetez în amănunt ”istoria” celor peste 50 de formaţii locale care au jucat în competiţii oficiale. La partea pur statistică, n-am făcut diferenţe. Casetele de meci cuprind aceleaşi informaţii fie că vorbeam de un meci al Poianei cu Rapid, cu Petrolul, cu Dinamo, cu Steaua, fie că era vorba de un meci la ultima ligă judeţeană. Cifrele şi înşiruirile de nume sunt obositoare, aşa că am încercat, pe cât posibil, să dau şi culoare cărţii, prin multe poveşti inserate ici şi colo. Diferenţa aici am făcut-o şi era normal, cred, să fie aşa. Poveştile şi portretele îi au ca eroi pe cei care au contribuit cel mai apăsat la marile rezultate ale fotbalului câmpinean, jucătorii de la Poiana”, ne-a declarat autorul.

Visul lui Octavian Cojocaru (aici pe stadionul „Centenario”, din Montevideo, locul unde s-a jucat prima finală de Campionat Mondial): „Mi-aş fi dorit ca acest moment, centenarul fotbalului câmpinean, să fie cinstit cu un meci de old-boys, ca nostalgicii să-i mai vadă pe Florin Stăncioiu, Alin Postolache, Costin Plăvache, Ionel Stan şi toţi cei care le-au umplut inimile de bucurie când băteau sau i-au întristat când pierdeau câte un meci. Câmpina fotbalistică trebuie să redevină ce a fost!”
Visul lui Octavian Cojocaru (aici pe stadionul „Centenario”, din Montevideo, locul unde s-a jucat prima finală de Campionat Mondial): „Mi-aş fi dorit ca acest moment, centenarul fotbalului câmpinean, să fie cinstit cu un meci de old-boys, ca nostalgicii să-i mai vadă pe Florin Stăncioiu, Alin Postolache, Costin Plăvache, Ionel Stan şi toţi cei care le-au umplut inimile de bucurie când băteau sau i-au întristat când pierdeau câte un meci. Câmpina fotbalistică trebuie să redevină ce a fost!”

Dovada

Ce dovadă există în sprijinul informaţiei că azi se serbează 100 de ani de fotbal la Câmpina? Un act dosit între coperţile îngălbenite ale unui dosar de la Arhivele Statului păstrează această dată de mare însemnătate istorică pentru fotbalul câmpinean: pe 1 septembrie 1920 s-a înfiinţat clubul Principesa Ileana Câmpina. Acela este actul de naştere al fotbalului organizat în cel de-al doilea municipiu al Prahovei şi îl puteţi vedea în facsimil în carte. Câmpina era un oraş cosmopolit la începutul anilor 1900, plin de străini atraşi de mirajul petrolului. Erau englezi, olandezi, elveţieni, germani, maghiari. Există posibilitatea ca aceştia, veniţi din ţări unde fotbalul devenise deja un fenomen social, să fi practicat frumosul joc şi înainte de această dată. Există, de asemenea, şi dovezi clare că tinerii câmpineni au jucat fotbal înainte de 1 septembrie 1920, dar la nivel pur amator, pe un tăpşan. Dar primul club organizat în oraş a fost „Principesa Ileana”, format din elevii de la Liceul Dimitrie Barbu Ştirbei (Colegiul Naţional Nicolae Grigorescu de azi). Multe informaţii din presa interbelică au confirmat că Principesa Ileana a fost „prima societate cultural – sportivă din oraş”.

ileanaStructura

Lucrarea „O istorie a fotbalului câmpinean” este împărţită în trei volume. Primul cuprinde perioada începuturilor şi parcurge tot ceea ce s-a întâmplat până în 1945. „În perioada interbelică, în Câmpina s-a dezvoltat o superbă rivalitate sportivă între grupările Venus, Principesa Ileana, Sportul Muncitoresc, echipele de tradiţie din anii 20. De la mijlocul anilor 30, acestora li s-au adăugat şi formaţiile petroliştilor din oraş, Steaua Română şi Astra Română”, a mai spus autorul. Volumul se încheie spectaculos, cu rezultate ale unor competiţii din timpul războiului, inclusiv mărturii despre un meci întrerupt de un bombardament sau despre un meci între armata română şi cea germană din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Al doilea volum cuprinde perioada 1945 – 1990, care a coincis cu „Epoca de Aur” a fotbalului câmpinean. Atunci, Poiana şi-a consolidat statutul de echipă-fanion în cele două localităţi şi a bătut la porţile primei divizii. Al treilea volum cuprinde perioada 1990 – 2020, cu toate frământările fotbalului local post-revoluţionar, cu epoca Chiţu, cu decesul îndrăgitei „Poieniţa” (consemnat în 2008) şi apoi cu perioada „extincţiei”, care a lovit atâtea cluburi, mai ales în ultimii 15 ani.

Poiana79„Serialul dedicat de ziarul «Prahova» istoriei fotbalului din judeţul nostru m-a ajutat să aşez multe piese din diverse perioade la locul lor. Constantin Dumitru, autorul acestui superb serial, mi-a oferit multe informaţii foarte importante şi îi sunt recunoscător. Lui, şi publicaţiei dumneavoastră! Mulţumesc, «Prahova»!”, a completat autorul.