V. Stoica
20 de studenți de la specializările Peisagistică și Horticultură din cadrul Facultății de Horticultură ai Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, însoțiți de cadre didactice de specialitate, vor participa la workshop-ul cu tema „Restaurarea și revitalizarea Parcului Castelului Peleș, Sinaia”, aflat la cea de-a șasea ediție, la Parcul Regal Sinaia.
Workshopul, care este coordonat de prof. univ. dr. Florin Stănică, prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară și de prof. univ. dr. Elisabeta Dobrescu, continuă studiul complex al Parcului istoric și al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia.
Studenții vor participa, de asemenea, la realizarea lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi, la tăierea în verde a arborilor și arbuștilor, precum și la inventarierea și îngrijirea speciilor existente în seră, încă din timpul Reginei Maria. Potrivit reprezentanților Familiei Regale, parcul și serele regale conțin numeroase specii de arbori, arbuști și plante floricole unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani. Se remarcă, astfel, exemplare monumentale de fag cu frunze roșii (Fagus sylvatica Purpurea Major), alun turcesc (Coryllus colurna), arțar japonez (Acer palmatum), chiparos de Nootka (Chamaecyparis nootkatensis Pendula), tisă (Taxus baccata), frasin pendul (Fraxinus excelsior Pendula), cireș japonez pendul (Prunus serrulata Kiku Shidare) și laur (Prunus laurocerassus).
Acțiunea care va avea loc pe Domeniul Regal Sinaia este sprijinită de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș.