Sfânta Cuvioasă Eufrosina a trăit în Alexandria în vremea împăratului Teodosie cel Mic (sec V). Ea a fost rodul stăruinţei în rugăciune către Dumnezeu a părinţilor ei, care i-a binecuvântat cu naşterea de prunci după o vreme îndelungată. La vârsta de 12 ani, Eufrosina a devenit orfană de mamă, rămânând sub ocrotirea tatălui său, Pafnutie. Împlinind vârsta de 18 ani şi nevrând să se căsătorească, Eufrosina a părăsit în taină casa părintească şi, îmbrăcând haine bărbăteşti, a intrat într-o mănăstire de monahi. Stareţul a primit-o, punând-o sub ascultarea părintelui Agapit.
Până la sfârşitul vieţii sale – vreme de 38 ani -, Sfânta Eufrosina avea să trăiască în aceast aşezământ monahal, dobândind o viaţă duhovnicească îmbunătăţită, fără să cunoască cineva faptul că este femeie.
Dumnezeu a rânduit în chip minunat ca tatăl sfintei, Pafnutie, să vină în această mănăstire pentru a primi sfaturi duhovniceşti, în vremea când aceasta se apropia de obştescul sfârşit. Stareţul i-a îndrumat paşii tocmai către cuvioasa, care, în tot acest timp, fusese cunoscută ca monahul Smaragd. Recunoscându-şi tatăl, care i-a împărtăşit acesteia durerea pentru fiica pierdută în urmă cu atâta timp, cuvioasa l-a îndemnat să nu deznădăjduiască, pentru că îşi va vedea din nou fiica. Sfânta Eufrosina i-a spus atunci tatălui său să revină în mănăstire peste trei zile.
Când Pafnutie a venit din nou, Sfânta Eufrosina se afla pe patul de moarte. Atunci, sfânta i-a mărturisit lui Pafnutie că este fiica sa. Acesta a fost marcat atât de profund de această întâmplare încât, după moartea fiicei sale, a hotărât să îmbrace el însuşi haina monahală, trăind în această mănăstire până la sfârşitul vieţii.