Sfântul Grigorie Luminătorul (240-332), Apostolul Armeniei s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat, în Armenia. Tradiţia armeană îl prezintă ca descendent al unei familii nobile. Încă de prunc, Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credinţa creştină şi botezat. Tot aici se căsătoreşte şi are doi fii: pe Vhartanes şi Aristages.
Istoricul Agathangel (secretar al împăratului armean Tiridates) ne informeaza ca Grigorie a revenit in Armenia pentru a-si increstina conationalii. Acesta va distruge templul şi altarul zeilor păgâni locali din Ashtishat, atrăgându-şi mânia lui Tiridat, care îl supune torturilor. În cele din urmă, Grigorie izbuteşte să-l convertească şi pe rege, împreună cu familia sa şi întreg poporul. Leonţiu de Cezareea îl hirotoneşte episcop, iar Petru de Sevaste îl întronizează episcop al Armeniei.
Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui sau la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat şi la sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare că Sfântul Grigorie ar fi făcut o călătorie la Roma împreună cu Tiridates.
Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Grigorie Luminătorul se retrage pentru a duce o viaţă solitară într-o peştera din Manyea, în provincia Taran. Moare în sălbăticie. Nişte păstori îi găsesc trupul şi, neştiind cine era, au ridicat deasupra lui o movilă de pietre.
Sfântul Grigorie Luminătorul, primul episcop al Armeniei şi încreştinătorul poporului armean, a trecut la cele veşnice după 31 de ani de păstorire. O părticică din moaştele sale se află la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi din Bucureşti.