F.T.
Poliţiştii din cadrul inspectoratelor judeţene, împreună cu reprezentanţi ai direcţiilor silvice, au efectuat, la nivel naţional, în perioada 28 august-3 septembrie, acţiuni pentru protejarea, prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul forestier, respectiv verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și legalitatea transportului materialului lemnos. În acest context, au fost controlate 250 de obiective: exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.
„Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 101 dosare penale, fiind cercetate 63 de persoane. Totodată, au fost aplicate şi 211 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), în valoare de 360.500 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost confiscați 1.054 de metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de 400.300 de lei”, se precizează într-un comunicat la IGPR.
Şi angajaţi ai poliţiei prahovene, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Prahova, au fost angrenaţi în astfel de misiuni, rezultatul acţiunilor, precum şi alte date cu privire la măsurile luate urmând să le prezentăm într-un număr viitor al ziarului.