F.T.
În contextul în care în ultima perioadă au avut loc tăieri tăierile ilegale și abuzive în pădurile private din pădurea ,,Recea” , de către unii romi zona Plopeni Sat, jandarmeria prahoveană monitorizează zona, pentru prevenirea altor asemenea fapte.
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, în urma unei acţíuni punctuale efectuate la sfârşitul săptămânii, în zona respectivă, „a fost observată o persoană care sustrăgea și încărca lemn din speciile fag și paltin într-un atelaj hipo. Materialul lemnos a fost predat Ocolului Silvic Plopeni ( care urmează să stabilească cu exactitate prejudiciul creat – n.n.), iar persoana în cauză și atelajul hipo, organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor”.
Reamintim că ultima tentativă de furt din pădurea „Recea”” a avut loc în data de 22 septembrie a.c. Atunci, în urma mai multor sesizări ale unor cetățeni, care au reclamat că mai mulţi cetăţeni de etnie romă taie ilegal arbori în zonă, un echipaj de jandarmi s-a deplasat la locul indicat, unde a văzut patru persoane care tăiau și încărcau în căruţe material lemnos, speciiile fag și stejar.
Surprinşi de către oamenii legii, aceștia au abandonat atelajele, materialul lemnos și animalele de tracțiune, fugind în liziera pădurii pe malul râului Teleajen. Materialul lemnos a fost predat unui reprezentant al Ocolului Silvic Plopeni, iar căruţele – poliţiei, urmând ca aceasta, în baza sesizării efectuate în scris de către jandarmi, să identifice deținătorii atelajelor şi persoanele care au tăiat fără drept arborii.