Posibila confruntare dintre FC Botoșani şi Tottenham, din turul 3 preliminar al Europa League, s-ar putea juca pe „Ilie Oană”, cei de la Botoșani neprimind acceptul de a evolua pe terenul propriu în acest meci, din cauza condiţiilor necesare pentru omologare, condiţii pe care stadionul din Moldova nu le îndeplineşte. În cazul în care FC Botoşani va trece de Shkëndija, moldovenii au solicitat un acord verbal pentru a-l “aduce pe Mourinho la Ploieşti” (celebrul antrenor portughez a mai fost pe arena “Ilie Oană”, ca oaspete al lui Giovani Becali, acum doi ani). Potenţialul duel istoric Botoşani – Tottenham ar urma să se dispute pe 24 septembrie, desigur cu condiţia ca moldovenii să elimine pe Shkendija (joc programat pe 17 septembrie) , iar Tottenham să se califice din duelul cu Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria).

Chindia se mută!

România – Naţionala “mare” va juca şi ea pe stadionul “Ilie Oană”, în 14 octombrie, când este programat jocul cu Austria, din Liga Naţiunilor! Selecţionata tricoloră va avea un început de octombrie “de foc”, cu meciul din Islanda, barajul pentru Euro 2021, în 8 octombrie, în deplasare, apoi va urma un meci în Norvegia, contând pentru Liga Naţiunilor, unde echipa noastră ocupă locul 1 în grupă după 2 partide, în urma victoriei din Austria (scor 3-2), pe 11 octombrie. Pe 14 octombrie , echipa lui Mirel Rădoi vine la Ploieşti pentru meciul “retur” cu Austria, programul încărcat pe care arena din Ploieşti trebuie să-l ducă cu bine la sfârşit ducând la o decizie radicală. Astfel, Chindia Târgovişte, care a fost oaspete pe stadionul “Ilie Oană” mai bine de un sezon întreg va trebui să se mute de pe arena ploieşteană (cel mai probabil la Piteşti sau Mioveni), meciul cu Hermanstadt, de săptămâna viitoare, fiind ultimul al târgoviştenilor la Ploieşti!