Lucian Avramescu
mi-am pierdut glasul
dar nu mi-am pierdut limba română,
ea s-a retras în mine hotărâtă să trăiască,
mi-am pierdut vederea de sunet a cuvintelor,
dar nu mi-am pierdut limba română
visez iubirile mele vechi și iubirile mele noi,
chiar și coșmarurile,
toate se exprimă în limba română,
pe Dumnezeu, singurul cu care mai schimb un cuvânt,
l-am învățat limba română
în rest, El m-a învățat totul
limba română a dat dorului numele dor
văzduhului numele văzduh
tot ce alte limbi n-au fost în stare
a izbutit limba română
eu nu-s orfan, cum cred mulți, de limba română,
sunt orfan de consoane și de vocale
și să fluier nu mai pot
și să le pun cu vocea una lângă alta
dar limba română locuiește și se răsfață în mine
așa cum eu locuiesc și mă răsfăț în odăile ei fără număr
eu sunt toată tăcerea limbii române
eu sunt rugăciunea ei în gând
eu îmi mângâi iubita cu silabele limbii române
și copiii care m-au uitat
pe creștet îi mângâi în limba română
eu sunt mutul bogat al limbii române
pe toate le uit nevorbind
numai ea stă în mine și nu mă părăsește
ca o neclintire de piatră
pe care cresc mușchi și flori de colț,
aripi de vultur și chihlimbarul dimineților
dacă puneți urechea pe pământ
veți auzi bătăile de inimă ale limbii române
și sufletul ei nemuritor
31 august 2020, Sângeru
