Nicoleta Dumitrescu
Dacă toţi cei care vor voturile electoratului pentru a obţine statutul de ales local, după alegerile din 27 septembrie, ar avea timp să se mai ducă şi în piaţă – dar nu ca să împartă pliante cu chipurile lor, ci doar ca simpli cetăţeni – ar vedea care este, într-adevăr, mercurialul… realităţii. Iar acest lucru s-ar vedea doar dacă s-ar uita la mâinile, poziţia corpului şi chipul celor care stau în spatele tarabei. Vor vedea foarte multe categorii de persoane – femei şi bărbaţi, exact ca-n viaţă – expresie, de fapt, a categoriilor ţintă pe care se bat, pentru voturi, o dată la patru ani, partidele şi candidaţii lor. O primă categorie ar fi aceea a ţăranilor get-beget, apartenenţa la sat văzându-se după modul în care îşi prezintă îngrijit marfa. Merele, roşiile, ardeii sau vinetele sunt aşezate în sistem piramidă, şterse bucată cu bucată, pentru a le simţi în podul palmelor, ca o ultimă mângâiere, după ce le-au avut sub priviri, aproape în fiecare zi, imediat ce a început să se contureze rodul. Produsele sunt puse în cântar bucată cu bucată, iar dacă simt că persoana din faţa lor, cumpărătorul, apreciază marfa, lasă de la ei, ca şi cost, ceea ce depăşeşte peste cantitatea cerută, restul banilor fiind însoţit, de fiecare dată, cu îndemnul „Să mai veniţi să mai cumpăraţi de la mine, sănătate!”. Incluşi în categoria „producătorilor”, adică acele persoane care vin la piaţă cu marfa crescută pe câmpul şi în propriile grădini, ţăranii get-beget de la piaţă mai sunt recunoscuţi uşor după îmbrăcămintea destul de îngrijită, după cearcănele de la ochi – fiind sculaţi cu noaptea-n cap ca să vină la oraş – dar, mai ales, după mâinile muncite. Sunt pline de bătături şi crăpături, în fapt truda lucrării pământului care, şi anul acesta, a răbdat de sete.
O altă categorie o reprezintă cei care vin la piaţă cu marfa cumpărată, în saci, în mare parte de la prima categorie, direct de pe câmp. Atitudinea, poziţia corpului, timbrul vocii şi privirea iscoditoare dau de înţeles că n-au timp de pierdut, de fiecare dată, cu o iuţeală a mâinii greu de urmărit, reuşind să strecoare, obligatoriu, în sacoşă şi câteva legume ori fructe stricate. Nu stau la discuţii când verifici marfa şi vrei să ceri banii înapoi, refuzul de a mai cumpăra de la aceştia fiind însoţit, întotdeauna, de comentarii care n-au legătură cu prezenţa lor în piaţă.
De ce ar fi nevoie de o astfel de „radiografie” a acelora care vând în piaţă? Simplu! Pentru că tot aşa este şi-n viaţă. Cei din prima categorie – cei care îşi vând marfa crescută pe câmpul şi în propriile grădini – sunt cei din categoria oamenilor care ştiu ce înseamnă banul muncit sperând la o viaţă mai bună, în timp ce ceilalţi sunt din categoria acelora care s-au strecut şi se strecoară întotdeauna ca să le fie mai bine, dar pe munca şi spinarea altora. Şi unora şi celorlalţi, candidaţii le vor cere voturile. Însă, n-ar fi pentru prima dată când, exact ca la piaţă, promisiunile se vor vinde , iar de câştigat vor câştiga doar unii.
În ciuda sloganurilor gen „dacă mă veţi vota pe mine, o s-o duceţi mai bine”, realitatea a demonstrat faptul că banul tot la ban trage, iar beneficiari au fost tot cei care au ştiu să se strecoare, care au ştiut cum şi când să se lipească, „prieteniile” fiind veşnica monedă de schimb a câştigului!
