Reprezentanții Clubului Sportiv Atletico Slănic, pregătiți de antrenorul Gheorghe Mușat, au avut evoluții deosebite la Campionatele Naționale de Atletism U20-U18-U16, desfășurate, vineri și sâmbătă, la Cluj Arena.
Astfel, Mihai Rusu, sportiv născut în 2004, a câștigat proba de 3000 metri, atât la U20, cât și la U18, trecând linia de sosire cu timpul de 09:06.06 minute.
În cadrul aceleiași probe s-a mai remarcat un atlet de la clubul din Slănic, Dragoș Negoiță adjudecându-și medalia de bronz la categoria U16, cu timpul de 9:15.88 minute.
bianca-stoicaCS Atletico Slănic a mai cucerit o medalie de aur, prin Bianca Stoica, sportivă născută în 2006, eleva antrenorului Gheorghe Mușat impunându-se la proba de 1500 metri obstacole U16, cu timpul de 5:18.25 minute.