Producţia industrială a României s-a diminuat cu două cifre atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2020, faţă de primele şapte luni ale anului anterior, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 14,9%, ca urmare a activităţilor din industria prelucrătoare (-16,5%), industria extractivă (-11%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,2%).
De asemenea, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost cu 15,7% sub valoarea din perioada de referinţă din anul 2019, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-16,9%), industria extractivă (-10,3%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-7%).
Datele INS evidenţiază faptul că, în luna iulie a acestui an, producţia industrială ca serie brută a crescut faţă de luna precedentă cu 8%, datorită creşterilor înregistrate în toate cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+8,6%), industria prelucrătoare (+8,0%) şi industria extractivă (+7,7%).
Totodată, raportat la intervalul iulie 2020 – iunie 2020, ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mare cu 3,3%, susţinută fiind de creşterile din industria prelucrătoare (+4,3%), industria extractivă (+4,2%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,7%).
Potrivit sursei citate, în iulie 2020, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 6,5%, ca efect al datelor înregistrate în industria extractivă (-10,4%), industria prelucrătoare (-7%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,6%).
În acelaşi timp, producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a diminuat cu 9,9%, ca urmare scăderilor consemnate în trei sectoare industriale: industria extractivă (-10,4%), industria prelucrătoare (-7,3%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,2%).