Eșalonul trei a pornit la drum după o pauză de o jumătate de an și, parcă, ”dorul” de fotbal acoperă deocamdată… lipsurile momentului! Se joacă fără spectatori, echipele trec peste cazurile de coronavirus pe care le au, pentru a forța revenirea la o oarecare normalitate, condițiile oferite sunt tot mai modeste, calitatea, la fel, din păcate!
Cum să fie altfel? Imposibil pentru acest început de drum să ai ”ce trebuie”, tehnic, tactic, fizic… Cele șase luni de incertitudine și teamă au lăsat ”urme”, urme pe care le vom mai simți prezente mult timp de aici încolo!
Deocamdată, cea mai mare realizare poate fi socotită această revenire oficială pe teren, indiferent cum este ea!
Așadar, a trecut prima etapă din sezonul 2020-2021 al Ligii a III-a, seria echipelor prahovene, a V-a, consemând și primul duel județean, un derbi al orgoliilor, la Blejoi, gazdele impunându-se cu 2-1 în acest meci.
Marea și plăcuta surpriză a primei runde a furnizat-o, din fericire, o echipă de la noi, CSO Plopeni depășind cu bine tracul revenirii la fotbalul de nivel național, depășind și inerentele ”reacomodări” cu chestiunile organizatorice impuse de acest salt valoric și reușind un succes neașteptat la debut, 1-0 la Odorheiul Secuiesc, golul ”veteranului” Radu Huza aducând toate cele trei puncte pentru echipa pregătită de Iulius Mărgărit.
CS Blejoi – Astra II 2-1 (1-0)
Determinare şi atitudine de ȋnvingători, aşa se poate caracteriza victoria de sâmbătă obținută de CS Blejoi ȋmpotriva uneia dintre echipele cu pretenții din serie, Astra 2, care a avut în componență și o serie de jucători ”debutați” la prima echipă. Chiar dacă Astra 2 părea favorită, CS Blejoi a făcut un joc extraordinar – ca dăruire, cu multă risipă de efort, câştigând meritat la capătul unui joc cu 10 cartonașe galbene și unul roșu (Avram, de la Astra 2, în min. 70) . Păcat că vremurile au impus ca un astfel de joc să se dispute fără spectatori…
CS Blejoi – AFC Astra2 2-1
Au marcat: Vlad Badea (14), Alexandru Oprea (65) / Dragoș Gheorghe (75)
CS Blejoi: Ad. Gheorghe – Anghel, Alex Oprea, Cl. Stoica, Aris Oprea – Cocoş (80 Teru), Ir. Dumitru (39 Rudaru), Răileanu, Vl. Badea (71 Ghinea) – Iancu (71 Munteanu), Lambru (80 Năstase). Antrenor: Răzvan Vlad
Astra 2: M. Popa – Oreviceanu, Avram, Vasilescu (46 Pădureț), Abdul Fatai (73 Toader) – Pahonţu, Duminică (73 Rusu), Zaharia – Brăilă (46 Mitracu), Stahl (71 I. Giuroiu), Dr. Gheorghe. Antrenor: Gheorghe Bărbulescu