Profitând de faptul că următorul joc oficial, cel cu Ripensia, se va juca marți,antrenorul Petrolului – Viorel Moldovan – a programat, ieri, un test în compania prim-divizionarei FC Voluntari, tehnicianul „lupilor” având, astfel, șansa să-i vadă la lucru și pe cei care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în acest debut de sezon. Iar ceea ce a văzut l-a convins, probabil, că, urgent, trebuie să facă și o listă de … disponibilizări, nu numai de achiziții, prestația ”rezervelor” (jucătorii folosiți la Reșița au fost menajați) fiind una modestă, ca să nu spunem dezastruoasă.
Partida s-a desfășurat la Buftea, iar după 23 de minute petroliștii își asiguraseră un avantaj confortabil. Saim Tudor (19) a deschis scorul, profitând de o eroare a portarului Lavin, iar Eugen Zasavițschi (23) a majorat diferența, înscriind cu un șut din interiorul careului, după o fază „lucrată” de Saim Tudor. Continuarea le-a aparținut, însă, ilfovenilor, și după ce Voinescu (35) a redus din handicap, Sousa Anderson (38) a restabilit echilibrul, dintr-o lovitură de pedeapsă, la pauză intrându-se, astfel, de pe poziții de egalitate: 2-2.
După reluare, însă, raportul de forțe s-a răsturnat total în favoarea formației de prim eșalon, cea care a punctat de încă șase ori, prin I. Gheorghe (53), Achim (54, 86), Căpățână (62), Mailat (64) și Eric (70). Scor final, așadar, 8-2 pentru FC Voluntari, un duș rece pentru petroliști, dar din care, cu siguranță, Viorel Moldovan și elevii săi vor trage învățămintele necesare.
8-Moldovan-are-ce-analiza-la-prima-sedinta..Pentru Petrolul au evoluat Avram – Olaru, Răuță, Mondragon (46 Constantinescu), Poelmans – Botic – Constantinescu (60 Dumitru), Zasavițschi (46 Diarra), Nițescu (Bucur), Ben Levi – Saim Tudor.
Voluntariul, sub comanda lui Mihai Teja și Eusebiu Tudor a răspuns cu: Marcos Lavin– Puel, Chilili, Oktay, Kocic – Chivu, De Lucas, Borțoneanu, A. Popa – Ilie, Voinescu, iar după pauză au intrat Râmniceanu – Costin, Balaur, Achim, Vlad, Ricardo, Căpățână, Eric, Mailat, Grădinaru, I. Gheorghe.
Singura noutate din garnitura ploieșteană a reprezentat-o fundașul central Jhon Steven Mondragón Dosman, cel care este urmărit, în această perioadă, de către staff-ul tehnic al „lupilor”. În vârstă de 25 de ani, Modragon are cinci prezențe și două goluri marcate în LaLiga, acolo unde a evoluat, în sezonul 2017-2018, cu Osasuna (club unde s-a și format), ulterior jucând pentru Puebla (Mexic), Leones (Columbia) și Sport Boys (Peru), șansele acestuia să rămână la Ploiești fiind însemnate, jucătorul fiind așteptat de câteva săptămâni să ajungă în România.

Amidu așteaptă ”permisul”, Lungu… să plece

Altfel, mijlocajul central Amidu Salifu lipsește în continuare din efectiv, în cazul acestuia obținerea permisului de muncă fiind problema care trebuie rezolvată pentru a putea apărea oficial în echipă.
Odată cu sosirea portarului Nicolae Cebotari (portarul transferat de la Sfântul Gheorghe – Moldova, care a terminat acțiunile reprezentativei de seniori de peste Prut și intră sub comanda lui Viorel Moldovan), se prefigurează o primă plecare de la echipa ploieșteană, goalkeperul Cezar Lungu căutându-și un alt angajament.