Luiza Rădulescu Pintilie
La ceasurile de vecernie ale zilei de 13 septembrie, în aşteptarea celei mai vechi şi mai importante sărbători închinate lemnului sfânt- Înălţarea Sfintei Cruci, simbol al deschiderii, prin braţele sale care se pot prelungi la nesfârşit, al îmbrăţişării întregii lumi, cum spunea un mare duhovnic, şi al descoperirii întregului orizont duhovnicesc, „ca un zbor răstignit de aripi, niciodată înfrânte de încercările vieţii”, la Ploieşti va ajunge şi se va opri pentru un răgaz întru credinţă, smerenie şi făptuire a binelui un pelerinaj al unor icoane purtătoare deopotrivă de sfinţenie şi de omenie. Este vorba despre 22 de icoane pictate în stil bizantic, pe lemn şi hârtie de orez, de artiştii vizuali Ştefan şi Imola Ferenczi, din Satu Mare, ce înfăţişează portretele Apostolilor, ale Îngerilor și Arhanghelilor, ale Fecioarei Maria și Mântuitorului şi cărora, într-un proiect cultural, spiritual şi caritabil deopotrivă, li s-a deschis calea către sufletul, către gândul cel bun şi către generozitatea acelora care au încredinţarea că minunile sunt şi în puterea oamenilor de a le făptui atunci când nu rămân nepăsători la nevoinţele şi suferinţele celor din jurul lor. Intitulată chiar „Calea icoanelor”, aceasta a adunat deja pe înălţătorul său traseu mai multe oraşe ale ţării, ajungând duminică, 13 septembrie, ora 18,00, la Biserica „Sfântul Andrei” din Ploieşti, la iniţiativa şi în organizarea directorului firmei BES-Beauty and Science România, Martha Maria Mocanu, cunoscută susţinătoare a artei şi artiştilor, dar şi pentru implicarea sa în numeroase proiecte caritabile naţionale şi internaţionale. Icoanele vor fi expuse în premieră pentru prahovenii participanţi la eveniment ,iar expoziţia va rămâne deschisă mai multe zile sub bolta frumosului lăcaş, prin bunăvoinţa preotului Ioanin Chilan, apoi, după cum ne-a precizat artistul Ştefan Ferenczi ( în foto), îşi va continua drumul în Ungaria, posibil Austria şi Italia, unde deja e aşteptată în şase locuri. La finalul acestui drum, icoanele vor fi vândute, iar banii vor susţine un proiect al celor doi artişti, de a realiza, prin Asociaţia Help to Help al cărei preşedinte este Ştefan Ferenczi, un centru pentru vârstnici .Gândul mărturisit al celor doi soţi artişti este acela de a realiza un aşezământ care să nu-i „închidă” între pereţi pe cei ajunşi în toamna vieţii, ci să le dea sentimentul de „acasă” într-un loc primitor, cu spaţii largi şi teren împrejmuitor , pe care să se cultive tot ceea ce cultivă omul gospodar, de la legume şi flori la grâu pentru pâine. De altfel, interlocutorul nostru ne şi spunea , ca un apel făcut către oameni generoşi care s-ar putea alătura acestui proiect, că vede acest loc undeva pe lângă Bucureşti, pe o suprafaţă de cel puţin 10 hectare şi că orice susţinere în acest sens este mai mult decât binevenită.
La întâlnirea de la Ploieşti, artistul va vorbi despre arta sa, despre proiectul său caritabil- dăruirea pentru semeni fiind ea însăşi o artă a frumuseţii omenescului din noi, iar cei prezenţi vor putea achiziţiona litografii purtând semnăturile artistice ale celor care au deschis, artistic şi sufleteşte, calea icoanelor şi o însoţesc cu gândul luminos de a o vedea ajunsă la bun sfârşit. Şi, cu siguranţă, lângă impunătoarele şi frumoasele ziduri ale Bisericii „Sfântul Andrei”, ce păstrează în roşul ars al cărămizii căldura focului şi pe cea o soarelui fiecărei zile, lângă icoanele fereastre deschise spre cer, între toate simţămintele ce vor lumina cugetul şi inimile celor prezenţi îşi va afla loc şi acela că fără de milostenie şi iubire de semeni credinţa nu e niciodată întreagă şi deplină.