Cine intră un pic în ”intimitatea” a ceea ce înseamnă protocolul medical, mai ales la nivelul echipelor de eșalon inferior, nu poate să nu realizeze cât de ”relative” sunt aceste controale pentru detectarea Covid19.
Testele se fac astăzi, rezultatele – în cazuri ”normale” – ajung peste două zile, timp în care jucătorii / antrenorii, după caz, nu stau izolați, ci se prezintă la serviciile lor, la familii etc! Deci, degeaba ești ”ok” – negativ, miercuri, dacă meciul e tocmai sâmbătă, iar rezultatul l-ai primit vineri!
Nu mai vorbim că, la acest nivel ”mai mic”, sunt mulți dintre cei care au acces la meciuri, într-un fel sau altul, care nu se testează! Să nu-mi spună cineva că asistenta de pe salvare este testată la acel moment, sau oamenii de ordine etc! Sistemul are hibe mari, dar rămâne ”blocat” în această obligativitate de a efectua testări pe bandă rulantă, care, în afară de faptul că secătuiesc bugetul echipelor, și așa ”amărâte” la acest nivel, nu fac altceva decât să ”ajute” statisticile referitoare la numărul testărilor! În rest, fotbalul nu este nici mai sigur, nici mai bun, plimbând jucătorii de Liga a III-a între două-trei joburi și recoltarea de probe, apoi înapoi ”la rafturi” și, după câteva zile, la meci!
P.S.: Va fi un „barometru” relevant câte persoane de la… FC Voluntari vor fi ”pozitive” după meciul cu FCSB, care, clar, la partida în care a pierdut primul meci din acest sezon, 2-1, ”colcăia” de coronavirus, mai ales pe banca tehnică! Ne vom face o idee relevantă cât de transmisibil este, la sport, la fotbal, acest virus.