Florin Tănăsescu

 

La vremea ceea – şi nu aceea, cum se zice, mai nou, gramatical, aceea  – începeau Deniile. Iar vremea lor este azi, când în Apostolache se-aude un clopot plângând.
– Ştiţi, părinte, oriunde am fost, oriunde am auzit clopotele bătând, chemând la slujbă, dar, mai ales, în Săptămâna Mare, parcă nicăieri nu le-am simţit vibrând ca aici, în Parohia Apostolache.

Părintele Sandu tăcea. Nu-mi spunea niciun cuvânt. Doar plopii – care nici ei azi nu mai sunt – foşneau şi-mi şopteau: „Ai dreptate!”.
Ştiu, plopii mă credeau pe cuvânt. Ştiu, şi preotul mă credea. Dar nu-mi răspundea. Cum nu-mi răspunde nici acum.
Azi, „la vremea-ceasta” clopotele cad din cer  sparg  bolovanii din cimitir. Vorbeam prin vară – vă mai aduceţi aminte? – că-i secetă mare. Dar, aţi spus dumneavoastră, o să dea Dumnezeu şi ploi pe pământ. Deci, eu aştept ploaia, nu lacrimi din clopote căzând.
– E doar un zvon sau a murit părintele Sandu?
– E doar un zvon, e doar un zvon! Mergeţi la slujbele de seară – mai ales la Denii – şi auziţi clopotele care nicăieri ca la Apostolache nu bat. E adevărat, părinte?
Dar, dumneavoastră tăceţi. Şi mâine, şi poimâine, de v-aş repeta acelaşi lucru… Da, ştiu, dumneavoastră veţi tăcea. Cum aţi făcut-o mereu, cum o veţi face pentru totdeauna.
Îmi vine să spun că în ţărâna cimitirului mănăstirii ar trebui îngropat şi clopotul…
Dar, e un gând nebun. Nu, niciodată aşa ceva n-am să spun!
Vă mai aduceţi aminte? Cândva mi-aţi spus despre situl Apostolache. „Acesta e locul unde ne vom întoarce, oriunde am merge. Cu gândul, cel puţin. Mereu, mereu… Sit înseamnă şi acasă. Iar acasă este pentru tine şi pentru toţi cei plecaţi de-aici… Ei se vor întoarce cândva”.
Sit înseamnă, Părinte, şi Cricovul Sărat, care „la vremea ceea”, în tinereţea mea şi-a multora din parohie, curgea, curgea…
Curgea ca toate pe acest pământ. Rămânând, în schimb, doar în gând. Măcat atât: doar în gând.
Cricovul curge şi-acum. Doar că pe maluri nu-i nisip. E ceară. Iar în Apostolache, ca niciodată, azi, cel puţin, se face mai devreme seară. Iar pe Cricov coboară lumânări ce duc tinereţea unora ca mine şi a multor, multor altora.
Şi luminează Calea… Şi luminează Adevărul… Şi luminează Viaţa…
Nu, Părinte Sandu, astăzi, la înmormântarea dumneavoastră nu voi vărsa nicio lacrimă. Nu, fiindcă e doar un zvon care foşneşte printre frunzele plopilor – care nici ei nu mai sunt- că nu vă vom vedea la amvon.
Apostolache…
La vremea când clopotele bat în gând, cu amintirile vibrând.