Petre Apostol

Echipa de handbal feminin Activ Prahova Ploiești a anunțat, ieri, cinci transferuri realizate cu scopul de a promova în Liga Națională.
Echipa antrenată de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu urmează să evolueze la Turneul Final al Diviziei A, programat la Cheile Grădiștei, la sfârșitul acestei luni, dacă întrecerea se va putea derula, în funcție de regulile impuse de autorități ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Oficialii grupării ploieștene sunt optimiști că turneul se va putea derula și că Activ, echipa clubului sportiv înființat de Consiliul Județean, va readuce Prahova pe prima scenă a handbalului românesc.
„Este important că se doreşte organizarea acestui turneu. Avem un lot bun şi nu ţine decât de noi să ne îndeplinim obiectivul: promovarea în Liga Naţională. Este un mic impediment, să zic aşa, faptul că vom juca la altitudine, dar condiţiile vor fi aceleaşi pentru toate echipele, astfel că sunt încrezător că vom putea trece cu bine peste asta”, ne-a declarat antrenorul principal Florin Ciupitu.
De asemenea, acesta ne-a relatat faptul că echipa a înaintat o adresă către Direcţia de Sănătate Publică pentru a organiza cel puţin două meciuri înainte de a participa la Turneul Final, deoarece ar fi nevoie de jocuri de pregătire, după o pauză forţată de cinci luni.
Cele cinci noutăți din lotul pregătit de Florin Ciupitu și Nicolae Nimu sunt următoarele:
oana-buca– Oana Maria Bucă – inter stânga, 23 ani, a evoluat la echipele Rapid București, Știința București și CSM București, având în palmaresul său câștigarea Campionatului Mondial de junioare (2014);
vartic– Elena Loredana Vârtic – centru, 24 ani, experiență în cupele europene și evoluții în prima ligă la echipele CSM Roman și AHCM Slobozia;
inculet– Ana Inculeț – portar, 26 ani, cu evoluții la HC Zalău, Gloria Bistrița și AHCM Slobozia, având experiență de joc în Liga Națională și în Cupa EHF;
state– Andra-Gabriela State – extremă stânga, 21 ani, are experiență în Liga Națională prin evoluțiile sale la Rapid București;
lascateu– Diana Lăscăteu – inter stânga/dreapta, 19 ani, a obținut de 2 ori titlul de Campioană Națională la junioare cu CSM București.
De menţionat, totodată, faptul că din lotul echipei ploieştene Irina Shutska-Burtea s-a retras din activitate, iar Irina Gabriela Neacşu a semnat cu CSM Târgu Jiu, formaţie care urmăreşte promovarea în sezonul viitor.
La Turneul Final din Divizia A, Activ Prahova Ploiești face parte din Grupa 2, alături de HCF Piatra Neamț și de Crișul Chișineu-Criș, în vreme ce în Grupa 1 au fost repartizate CSM Galați, CSU Știința București și Dacia Mioveni. Primele patru clasate vor obține promovarea în Liga Națională.