Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită pe 6 august şi este cunoscută în popor şi sub denumire de Probojenia. Primele reprezentări iconografice ale Schimbării la Faţă sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica „Sfântul Apolinarie“ din Ravenna şi cel din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Sinai.
Din Scriptură aflăm că Mântuitorul, luând pe Petru, Iacov si Ioan pe muntele Taborului, „S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi, iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).
Minunea s-a săvârşit cu câteva zile înainte de patimile Mântuitorului, în anul 33 de la naşterea Sa, în scopul de a întări credinţa apostolilor, ca atunci când vor vedea patimile, moartea şi îngroparea Mântuitorului să nu se tulbure.
Schimbarea la Faţă ne descoperă că Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omenească pe care a asumat-o, ne-a fost descoperită dumnezeirea Sa. În acest sens, Sfinţii Părinţi afirmă că „Hristos Se schimbă la Faţă nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii şi făcându-i din orbi văzători”.
