Sfinţii Fotie şi Anichit au trăit în vremea împăratului Diocleţian. Anichit, unul dintre demnitarii cetăţii Nicomidia, a mărturisit că este creştin în momentul în care s-au declanşat torturile împotriva creştinilor. Deşi i se taie limba, Anichit nu rămâne lipsit de grai, ci mărturiseşte în chip minunat către împărat: „O, idolatrule, iată eşti acoperit de ruşine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!”. După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Însă călăul, în loc să-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fără să vrea şi a murit.
După mai multe chinuri, au fost închişi în temniţă timp de trei ani. Au fost aruncaţi în foc, iar mulţi creştini le-au urmat suferinţa, intrând şi ei în foc. Din foc se auzeau până în depărtări cântări de laudă către Dumnezeu. În acel foc s-a făcut trecerea la cele veşnice a Sfântului Anichit, a lui Fotie, nepotul său şi a celor ce i-au urmat.
Sfinţii Anichit şi Fotie sunt invocaţi la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu şi de la slujba Sfinţirii Apei.
