Sfinţii Adrian şi Natalia, soţ şi soţie, au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. Adrian era păgân şi pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creştină. În timpul unei persecuţii, văzând curajul şi blândeţea a 23 de bărbaţi creştini, Adrian, un tânăr de 28 de ani, a ales să devină creştin. Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a întrebat pe Adrian: „Ţi-ai ieşit din minţi?”. Pretorul Adrian i-a răspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.
A fost aruncat în temniţă împreună cu ceilalţi bărbaţi creştini. Nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria lor. Când l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credinţă.
Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la soţie şi familie. Natalia, când a văzut că Adrian vine acasă, a încuiat uşa. Se temea că acesta a lepădat credinţa în Hristos şi pentru acest lucru a fost eliberat. Dar când a aflat scopul venirii sale, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie. După ce şi-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu ea la temniţă. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământeşti, ci să cugete la bunătăţile cereşti.
După torturi prelungite, împăratul a poruncit ca braţele şi picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală. În aceste chinuri Şi-au dat duhul Adrian şi cei 23 de creştini.
După câteva zile de la trecerea lor la cele veşnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie şi acesta i-a descoperit că în curând va veni şi ea în lumina cerească. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia şi-a dat duhul, alăturându-se soţului ei în împărăţia lui Dumnezeu.
