Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este prăznuit în fiecare an, pe data de 5 august. S-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crainiceni din judeţul Botoşani şi a primit la botez numele Ilie.
A rămas orfan de mic de amândoi părinţii şi a fost crescut de bunică. A fost primit cu multă dragoste în viaţa monahală de stareţul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamţ, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici.
La 8 aprilie 1936, noul stareţ, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), l-a tuns în monahism, primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreuna cu alţi doi călugări, spre Ţara Sfântă. După doi ani petrecuţi în pustiu, ajunge la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoieşte timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.
În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. În vara următoare se retrage într-o peşteră, numita Chilia Sfânta Ana, care ţinea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici şi-a petrecut ultimii ani, ducând o viaţă foarte aspră. A trecut la cele veşnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani şi a fost înmormântat în peştera care-l găzduise în ultimii ani de viaţă.
Dezgropat doua decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul său nu putrezise, păstrându-se intact.Ţinând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în şedinţa din 20 iunie 1992, cu dată de prăznuire în calendar pe 5 august. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme adunate într-o culegere intitulată „Hrană duhovnicească”, tiparite, în condiţii grafice modeste, aproape precare, de către ucenicul sau, părintele Ioanichie Pârâială.
