Giorgiana Radu
Pandemia ne aduce în fața multor situații imprevizibile din multe puncte de vedere. A venit pe neașteptate și ne-a prins – cum altfel? – nepregătiți. Autoritățile, de la specialiști în medicină, până la miniștri, premier, președinte, șefi de consilii județene, își descoperă limitele, abilitățile, (ne)priceperile.
Multe dintre măsuri au ridicat semne de întrebare. De pildă, una dintre ele este cea luată în județul Prahova. Purtarea măștii, de la 1 august, în intervalele orare 07:00 – 11:00 și 15:00 – 23:00, în exteriorul obiectivelor turistice. Să înțelegem că între orele 11 și 15, virusul SARS–CoV–2 este inactiv? Ar fi important pentru cei ce au nedumeriri cu privire la această măsură, să afle explicația celor care au gândit-o așa.
Coronavirusul generează turbulențe majore în rândul sistemelor și al populației. Suntem abia la început și multe ne vor fi date să trăim. Deocamdată suntem în stadiul în care învățăm să conviețuim cu el.
Am crezut că dincolo de urmările (multe dintre ele tragice) bolii care a luat în stăpânire lumea întreagă, nu se mai poate întâmpla nimic care să ne cutremure. Dar ororile nu intră-n carantină, nu pot fi izolate. Ele se dezlănțuie din străfundurile întunecate ale omului-fiară, indiferent de vreme și vremuri.
Știrea cu tatăl care și-a ucis prin înjunghiere fiul de opt ani, apoi cea cu tânărul care, dorind să se sinucidă, a distrus o familie, intrând cu mașina pe contrasens, arată că pentru stârpirea nenorocirilor nu există leac. Nicio pandemie nu le poate veni de hac.
Dragostea, zice-se, ar fi dus la deznodământul tragic. Dragostea, alibi al firii bolnave. Liană la îndemâna unei minți debusolate. Dragostea, chiar și atunci când se pierde, nu poate fi letală. Lutul uman, mai degrabă inuman, secetos de candori, este propice pentru astfel de gesturi.
Din păcate, se va găsi mereu ceva care să ne arate că răul pe care-l considerăm a fi cel mai mare nu e niciodată acela. Pentru faptele abominabile nu va exista îngrădire. Printre oameni își vor face loc întotdeauna hiene bipede. Și nimic nu ar trebui să ne mai surprindă sau cutremura. Toate la un loc numindu-se viață.
