Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat, joi seara, un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României într-un stat membru al Uniunii Europene şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară, potrivit Agerpres.
Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene.
„Paşi pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară: 1. Cererea de pensie se depune de regulă la instituţia competentă din raza de domiciliu sau de reşedinţă sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă aveţi domiciliul valabil aici. Documentele depuse împreună cu cererea dvs. pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde aţi lucrat, de către instituţia din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară. Schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205. Instituţiile comunică între ele acest formular”, a notat Violeta Alexandru pe Facebook.
Ministrul Muncii le-a recomandat lucrătorilor români ca în momentul deschiderii dosarului de pensie comunitară să se asigure că deţin toate actele necesare, în special cele cu privire la limita de vârstă.
Ea le-a transmis totodată lucrătorilor români interesaţi de deschiderea dosarului de pensie comunitară să verifice, după o perioadă după depunerea dosarului, dacă instituţia din respectiva ţară a trimis documentele către instituţia omoloagă din România.
Ministrul Muncii le-a amintit lucrătorilor români că Spania sau Italia acordă pensii comunitare lucrătorilor numai după depăşirea pragului de 20 de ani de muncă contributivă – cumulaţi în orice ţară a UE.
Ministrul Muncii a susţinut că în ultima lună a scăzut semnificativ numărul dosarelor de pensii comunitare cu răspunsuri întârziate înregistrate de lucrătorii români din Italia şi Spania.
„Una dintre priorităţile acestei perioade: reducerea întârzierilor în dosarele de pensii comunitare. (…) M-am ocupat în ultimele săptămâni de situaţia dosarelor din Spania şi din Italia, dosare cu întârzieri chiar şi de peste doi ani. (…) Pentru Spania, de la 500 de dosare cu termene întârziate, am ajuns la 98. Pentru Italia, de la 2.300 de dosare, am ajuns la 914”, a transmis Violeta Alexandru.