O nouă metodă ar putea ajuta la detectarea de microparticule de plastic în ţesuturile şi organele umane, permiţând oamenilor de ştiinţă să studieze impactul pe care poluarea plastică a mediului îl are asupra sănătăţii noastre, informează luni New Scientist şi Science Focus.
Rolf Halden de la Universitatea de Stat din Arizona şi colegii săi au identificat, anul trecut, molecule de materiale plastice utilizate în mod frecvent, cum ar fi bisfenol A (BPA), în eşantioane de ficat uman şi ţesut gras. Ulterior, ei au aprofundat aceste studii încercând să afle dacă şi particule mai mari de microplastic ar putea fi detectate, în cazul în care acestea pătrund în ţesuturile umane.
Cercetătorii au studiat 47 de eşantioane de ţesut uman din plămâni, ficat, splină şi rinichi, existente într-o bază de ţesuturi utilizată pentru studierea bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer, pe care le-au analizat pentru a afla dacă pot fi detectate şi cuantificate fragmente de microplastic prezente în eşantioane folosind metode spectroscopice cunoscute.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că a fost posibil să identifice zeci de tipuri de componente din plastic, inclusiv policarbonat, tereftalat de polietilenă (PET) şi polietilenă, pe lângă bisfenol A.
”Suntem literalmente înconjuraţi de plastic în viaţa noastră de zi cu zi. Ne aflăm în prezent în poziţia în care putem defini mai bine poluarea cu plastic în corpul uman”, a declarat Halden. ”Dacă, unde şi în ce măsură se acumulează fragmente de plastic în diferite ţesuturi şi organe umane se află în centrul cercetărilor în curs de desfăşurare”, a precizat specialistul.
”Materiale plastice care contaminează mediul pot fi găsite în fiecare zonă de pe glob, iar în câteva decenii am trecut de la a considera plasticul un beneficiu minunat la a-l considera o ameninţare”, a declarat unul dintre coautorii studiului, Charles Rolsky. ”Există dovezi că plasticul îşi croieşte calea în corpurile noastre, dar foarte puţine studii au analizat ce se întâmplă acolo. Şi, la acest moment, nu ştim dacă acest plastic este doar o pacoste sau dacă reprezintă un pericol la adresa sănătăţii umane, a adăugat cercetătorul.
Halden şi colegii săi au dezvoltat, de asemenea, un instrument online pentru a permite cercetătorilor să îşi standardizeze măsurătorile microplasticului în ţesuturile umane, prin convertirea informaţiilor despre numărul de particule de plastic în unităţi de masă şi suprafaţă. Aceste cercetări au fost prezentate luni în cadrul congresului American Chemical Society, desfăşurat virtual.
”În prezent, nu există o metodă analitică ideală pentru cuantificarea particulelor de microplastic din ţesuturile umane”, a spus Dick Vethaak de la centrul de cercetare Deltares din Olanda.
Potrivit lui Vethaak, în cazul în care noua metodă ar putea fi utilizată pentru analizarea ţesuturilor umane pentru detectarea posibilelor microparticule de plastic, va fi esenţial să se poată oferi asigurări că eşantioanele nu riscă să se contamineze, spre exemplu cu particule microscopice de plastic din aer. Stephanie Wright de la Imperial College London a atras atenţia la rândul său că există dovezi din studiile efectuate pe animale că microparticulele de plastic pot dăuna organismului.
Însă nu este deocamdată clar dacă aceste microparticule pot pătrunde în organele umane. ”Marea întrebare” pentru cercetările viitoare este, în opinia lui Wright, dacă microparticulele de plastic au vreun impact asupra sănătăţii umane.
