Nicoleta Dumitrescu
Cu cât se apropie alegerile locale, fără ca nici măcar pandemia și toată armata ei de covizi să poată să le pună vreo piedică, puterea și opoziția par că au de împărțit din ce în ce mai multe. Iar de la o zi la alta pe listă se adaugă noi și noi motive de dispută, mai ales că, în privința atacului asupra opoziției, între tabăra din Palatul Victoria și Cotroceni există consensul că totul rămâne cum s-a stabilit și se merge înainte, cu orice preț!
Și, precum în ”Scrisoarea pierdută”, a lui Caragiale, scena politică românească a devenit de genul ”luptă, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă…” poate, cine știe, o ceda cineva, ca să miroasă un pic a victorie înainte ca partidele să-și numere voturile și primarii din județe pentru următorii patru ani. Numai că fiecare tabără crede până în pânzele albe în puterile ei, nici gând de abandon din partea vreunui lider, ba din contră, de fiecare dată mai găsindu-se câte ceva, cât să se mențină scandalul cald!
Iar dinspre opoziție, motivele pentru scoaterea liberalilor de la guvernare ar cântări mai mult decât greu, pe listă fiind trecute faptul că n-au știut cum să gestioneze pandemia și să mențină pe linia de plutire firmele după ce au trecut de starea de urgență, că nu se știe cum și în ce fel va începe noul an școlar, majorarea alocațiilor și a pensiilor fiind capetele de afiș ale moțiunii de cenzură pe care au anunțat că o vor depune peste câteva zile.
Cât îi privește pe liberali, în ciuda amențărilor celor care vor să-i dărâme de la guvernare, încercând să țină, cu putere, steagul sus, joi seară ministrul Finanțelor a făcut, din punctul său de vedere, anunțul-anunțurilor. Iar vestea transmisă a fost aceea că valoarea punctului de pensie va avea cea mai mare creștere pe care românii o vor vedea vreodată în plus la pensie, în condițiile în care, a mai adăugat Florin Cîțu, PSD nu a mărit niciodată pensiile cu această sumă!
Având în vedere că de când este ministru peste finanțele statului s-a cam tras la față ,plus că inclusiv podoaba capilară i s-a mai rărit, destul de bine în comparație cu perioada când era doar senator, probabil că acesta s-ar fi așteptat ca, după acest anunț, să aibă parte dinspre social-democrați de mai multă clemență. Numai că, din grădina plină cu verdeață și trandafiri din curtea sediului central al PSD, inclusiv Olguța Vasilescu a ținut să etaleze o parte din armele partidului său, mai ales că era flancată de panouri pe care se regăseau o parte dintre cele peste 800.000 de semnături pentru respectarea legii de majorare a pensiilor, prin acest mod dând de înțeles că lupta se apropie. Mai mult, dând impresia că retrăieşte momentele de pe vremea când ea însăşi era ministru şi calcula de zor cam la cât ar trebui să urce pensiile românilor, aceasta nu a stat prea mult pe gânduri spunând că, din start, dacă pensiile nu vor creşte cu procentul stabilit iniţial, şi cum scrie şi de fapt în lege, atunci partidul său va contesta automat la CCR orice majorare care va fi fi mai mică de 40%.
Una peste alta, şi dintr-o parte, şi din cealaltă, se pare că lupta se apropie, nefiind însă cea de la urne, ci măsurarea forţelor în Parlament, când va fi discutată şi supusă votului anunţata moţiune de cenzură gândită să le ia liberalilor covorul puterii de sub picioare. Ce se va pune în loc, dacă există un alt guvern din umbră, gata pregătit cu miniştri şi premier, nu s-a anunţat nimic. Oricum, indiferent dacă s-or fi pus ceva nume la dospit, se vede însă că, de departe, cea mai mare atenţie este îndreptată către pregătirea armelor, semn că războiul este pe aproape!