Fondul Proprietatea (FP) îşi exprimă dezamăgirea pentru lipsa continuă a implementării legislaţiei privind guvernanţa corporativă în companiile de stat şi îndeamnă Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să ia măsuri imediate pentru a asigura aplicarea corectă şi eficientă a OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile la care sunt acţionare, potrivit unui comunicat al FP, remis, ieri, Agerpres.
Este cel de-al doilea semnal pe care Fondul îl atrage asupra problemei guvernanţei corporative în ultimele două săptămâni. Încălcările recurente continuă să ameninţe stabilitatea companiilor pe termen lung şi contravin interesului economic al României, precum şi al cetăţenilor români, se arată în comunicat. Lipsa continuă a punerii în aplicare a legislaţiei privind guvernanţa corporativă la companiile de stat este deosebit de evidentă în opt dintre companiile din portofoliul Fondului, dar nu se limitează la acestea: Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Naţională a Sării S.A. Salrom, C.N. Aeroporturi Bucureşti S.A., S.N. Aeroportul Timişoara – Traian Vuia S.A., C.N. Administraţia Porturilor Maritime Galaţi, C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu şi Plafar. Potrivit datelor Fondului, peste 90% dintre numirile reprezentanţilor Guvernului în Consiliile de Administraţie ale acestor companii nu sunt conforme cu regulile de guvernanţă corporativă, aşa cum sunt prevăzute în OUG 109/2011, pentru că fie sunt stabilite politic sau persoanelor în cauză le lipseşte experienţa profesională relevantă, susţine Fondul Proprietatea. Punerea în aplicare a legislaţiei privind guvernanţa corporativă (OUG 109/2011) la nivelul Consiliilor de Administraţie este ocolită sau încălcată în mod deschis în multe alte companii de stat prin: numiri ale unor persoane afiliate politic, numiri repetate ale membrilor interimari ai Consiliului şi directoratului, amânarea pe termen nedeterminat a proceselor de selecţie pentru numirea membrilor Consiliului pentru un mandat complet de patru ani. În câteva cazuri, membri curenţi ai Consiliului au aplicat la procesul de selecţie organizat de Consiliul din care făceau parte, ceea ce implică conflicte de interese evidente şi nerespectarea principiilor de guvernanţă corporativă, apreciază FP. Fondul Proprietatea constată că numirile frecvente care ignoră procedurile de selecţie adecvate au un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale companiilor, motivaţiei conducerii şi a angajaţilor, realizării investiţiilor planificate, precum şi asupra relaţiilor cu sindicatele sau partenerii de afaceri. Pe termen lung, acestea blochează potenţialul financiar al companiilor şi creează instabilitate.Analizele realizate de Fondul Proprietatea mai arată că multe dintre persoanele numite în cele opt companii menţionate mai sus sunt afiliate sau sprijinite politic, în timp ce majoritatea candidaţilor nu au experienţă profesională sau se află într-un conflict de interese. Mai mult, peste 70% dintre reprezentanţii Guvernului au fost numiţi recent pentru mandate interimare (50% pentru mandate de câte 4 luni), ceea ce prelungeşte practica dăunătoare de a nu organiza procese profesionale de selecţie pentru termene complete de patru ani, care ar asigura stabilitatea, transparenţa şi predictibilitatea în companie, se arată în comunicat.