Florin Tănăsescu
Aşa ceva se întâmpla în anii bisecţi. Adică, o dată la patru ani, pe cerul „Ţării de dincolo de negură” răsărea o trestie când soarele-şi pleca genunchii în faţa nopţii. Mulţi îşi făceau cruce. Şi gândeau: „Nu-i lucru curat. Ce chestie, să apară din senin o trestie! Să ia forma unei fete. Şi ce tupeu: să zâmbească! Ce aroganţă: să gândească! Să fie frumoasă, cum nici măcar în vis speranţa unei naţii nu se-arată.
Să fie la ea, acolo, toate: zâmbetul, fericirea şi alte chestii din astea! Ce treabă avem noi cu o trestie care gândeşte?, şi-a spus naţia – în fine, o parte din ea – care spera neaoş româneşte.
Şi orbii o vedeau pe fata-trestie de la asfinţit. Până şi ei le explicau celor legaţi la ochi că dintr-un apus răstignit se poate naşte un răsărit. Că şi atunci, când totul pare sfârşit, mai există ceva.
„Poate fi viitorul nostru, fata asta! Poate vom vedea cum arată fericirea”, au zis ei.
Dar, cine să-i asculte pe orbii care au al şaselea simţ: gândirea?
S-au luat măsurile de rigoare. Peste noapte, tunurile antigrindină au fost îndreptate de patrioţii locali spre asfinţit. Mai, ştii? Dacă primejdia gândirii în „Ţara de dincolo de negură” apărea şi a doua zi?
Artileria grea avea, fireşte, muniţie devensivă. Normal, cât timp, secole de-a rândul, în „Ţara de dincolo de negură” la început nu a fost cuvântul, ci tăcerea. Nu a fost întrebarea, ci resemnarea. Nu a fost răzvrătirea, ci umilirea! Acum, asta mai lipsea pe capul ei: gândirea! Prea mare efortul!
– La trecutu-i mare, mare asfinţit? Asta îşi doreşte neamul ăsta?, a prins glas, într-una dintre seri, fata-trestie.
Răspunsul a venit printr-o ghiulea. A trecut razant pe lângă ea. Trestia încă gândea. Încă vorbea:
– Tot mai e o spreranţă, dacă nu m-aţi nimerit. Mai gândiţi. Deschideţi ochii !
S-a constituit, la nivelul „Ţării de dincolo de negură”, o celulă de criză. Măsuri adoptate:
1) Simţim şi plângem exact aşa cum ştim: româneşte. 2) Este pasibil de pedeapsă cel care gândeşte. 3) Prezentul ordin este valabil şi pentru materia predată în şcoală. 4) Blaise Pascal, ăla de-a zis că omul este o trestie care gândeşte, să fie scos din manualele şcolare! 5) Executaaaa-rea!”.
De-atunci, „Ţara de dincolo de negură” este împărţită de o bisectoare. O parte execută, deci nu gândeşte. O alta visează la „Fata-răsărit din ţara-asfinţit”.
Neam irosit…
