N.D.

Împlinirea, pe data de 8 august a.c., a 150 de ani de la evenimentul cunoscut în istoriografia românească sub denumirea de „Republica de la Ploiești” a fost marcată într-un mod cu totul inedit în municipiul reședință al Prahovei. Sâmbătă, în fața sediului Primăriei Ploiești, având  în vedere că în preajmă se află și Statuia Libertății, a fost lansat, de către Asociația Culturală Atom, albumul ”Statuia Libertății. O istorie republicană ilustrată”, avându-i ca autori pe criticul literar și profesorul Dan Gulea și pe istoricul și profesorul Dorin Stănescu. La evenimentul desfășurat în aer liber, cu respectarea normelor de protecție sanitară, au fost prezenți și iubitori de carte, în mod special cei care sunt legați de istoria orașului în care trăiesc și care au dorit să fie primii care să aibă, cu autograf, albumul, care va putea fi găsit, de altfel, și în Librăria Cărturești din Afi Ploiești. Volumul are 100 de pagini, un studiu introductiv și o impresionantă colecție de imagini inedite aflate în arhive și biblioteci din țară și străinătate, fiind considerat o veritabilă istorie în imagini a anului 1870 și a Statuii Libertății între anii 1881-2020. Narațiunea ilustrată de către autori reprezintă istoria acestui monument unic în țară – Statuia Libertății, un simbol al luptei ploieștenilor pentru drepturi și libertăți publice, al existenței acelei generații care a participat la înfăptuirea Unirii de la 1859, la obținerea Independenței de stat și a pus fundamentele României Moderne. Statuia,  comandată la Paris și plătită prin subscripție națională la inițiativa lui Dumitru Brătianu, este primul monument de for public al orașului Ploiești, în fapt o copie a Marianne républicaine – simbolul revoluției franceze de la 1789 și emblema Franței de ieri și de astăzi. Albumul oferă o serie de imagini puțin cunoscute precum cele legate de sosirea țarului Rusiei la Ploiești în 1877, fragmente de publicistică inedită a lui Mihai Eminescu scrise cu ocazia inaugurării Statuii Libertății din anul 1881, precum și reflectarea în literatură a acestui monument. Printre altele, autorii au surprins și epoca distanțării sociale a ultimelor luni, precum și întreruperea legăturii dintre comunitate și statuie, respectiv dintre administrația locală și monument, dar și controversata decizie de mutare a a acestuia, în anul 2012, într-un spațiu inaccesibil publicului.