Când s-ompărţit norocu’…

CSO Plopeni – ACSM Olteniţa 2-2 (0-1)
Stadion: ”Gloria”-Buzău. Marcatori: Butufei (73), Ciobanu (90+4) / Alexa (37), Udrea (85).
CSO Plopeni: Marinică – Cr. Mihai, Butufei, Filip, Chejnoiu – Gavrilă, Rusu – Căt. Vlad, Puiuleț, Huza (cpt.) – Ciobanu. Rezerve neutilizate: Val. Ion (p) – Panait, Iancu. Antrenor: Iulius Mărgărit.
ACSM Olteniţa: Manea – Lupașcu, Bgd. Constantin, Lambă, Crăciun – Ghiță (86 M. Stoica), Rotaru (cpt.) (90+1 D. Radu), Udrea, M. Gheorghe (68 Pintea) – Alexa, Porumbei. Rezervă neutilizată: A. Ștefan (p). Antrenor: Răzvan Huzuneanu.
Avertismente: Chejnoiu (33), Gavrilă (72), Rusu (84) / B. Constantin (82), Ghiță (86), Crăciun (87), Udrea (89).
Lovituri de departajare: Vlad (gol) / Udrea (gol); Gavrilă (gol) / Alexa (gol); Filip (peste poartă) / Lupașcu (gol); Butufei (apără portarul) / Crăciun (gol).
Au arbitrat: Sorin Costreie (Buftea) – Mihaela Țepușă(București) și Alexandru Filip (Constanța).
Observatori: Gheorghe Moise (Satu Mare) și Constantin Mircea (Buzău).
Jucătorul meciului: Butufei (pentru realizările de după pauză, din timpul regulamentar).

George Marin

… doar Oltenița a stat la rând. Doar ea singură! Gândiți-vă!Sâmbăta trecută, în primul meci al grupei, Domneștiul trage de două ori în bară și ratează un penalti. Și Oltenița câștigă cu 1-0.Miercuri, Plopeniul trage de două ori în bară. Mai ratează și două lovituri la departajarea care se va lua în considerație numai în cazul în care două echipe vor fi la egalitate de puncte în grupa de trei. Se termină 2-2, cu potențial avantaj Oltenița. Mai mult, Oltenița, o echipă cu un căpitan „cu burtă”, dar care știe jocul, altfel ar fi fost în altă parte, mai dă și goluri ca și picate din senin. Așa cum a fost al doilea gol marcat miercuri, golul cu care a condus cu 2-1. Cum adică, cine a condus? Oltenița, căci de ea vorbim. Acea Olteniță care a bătut favorita neoficială a grupei, Domneștiul, și care a pus Plopeniul nostru în situație neplăcută. Da, al doilea gol a picat din senin pentru Oltenița. Mană cerească! Un fault făcut pe la vreo 25 de metri, în lateral, în partea dreaptă a defensivei prahovene, fault care ar putea fi pus pe seama oboselii tuturor – deci și a apărătorilor plopenari – și bătut la marea știință și surpriză în colțul scurt. Cam greu să mai faci ceva, pentru că era deja spre finalul meciului și obișnuitele tânguiri – vai, avem cârcei, avem gâlci, avem nici noi nu știm ce! – deja apăruseră într-un moment în care Plopeniul ducea bine jocul în terenul advers. Ar fi fost păcat ca jocul să nu aibă desfășurare spre poarta oltenițeană, pentru că învingătorii de sâmbătă ai Domneștiului au avut doar patru zile de pauză. Or, la nivelul acesta, și șapte zile sunt prea puține pentru a te recupera după un meci cu încărcătură mai mare decât găsești de obicei în Liga a IV-a a oricărui județ de pe cuprinsul patriei. Doar voința te poate ține zdravăn în picioare. De aceea, Plopeniul pornea cu încredere. A și dominat debutul de meci, dar nu a băgat seamă suficient la acțiunile adverse. Mai degrabă la semnificația lor, care le-a dezvăluit intențiile celor desemnați de județul Călărași să îi reprezinte la acest baraj(nu au fost declarați campioni;la oprirea competiției erau pe locul al treilea, la distanță de cinci victorii de prima clasată!). Echipa din Oltenița a avut în vedere un singur lucru, cât se poate de realist: a încercat să încheie acțiunile cu șut. Au avut în Alexa și Porumbei (numerele 7 și 10, pentru cine a văzut sau urmează să vadă o înregistrare a meciului) două izvoare de probleme pentru poarta lui Marinică. De altfel, „șeptarul” Alexa a și marcat cu largul concurs al apărării plopenare, care a comis trei greșeli într-o singură fază: Chejnoiu și Rusu au fost prinși unul lângă celălalt (cine pe cine marca?), pasa pentru extrema dreaptă a călărășenilor a fost validată de întârzierea cu care s-a încercat lăsarea în ofsaid a adversarului, la toate acestea adăugându-se libertatea de care autorul golului s-a bucurat în mijlocul careului nostru. Reacția Plopeniului? A venit abia după pauză. Și bine că a venit, căci din zdruncinătura golului primit se putea ivi un al doilea gol călărășean spre finalul mitanului.
Spuneam că reacția Plopeniului a venit după pauză. Poate ceva cuvinte bine țintite spuse în cabină, poate convingerea că adversarii încep să piardă din turație, poate mutarea lui Butufei în linia de mijloc… Da, ultima mișcare menționată a adus un plus de eficiență acțiunilor plopenare. Bună și aceasta în lipsa clarității acțiunilor. A adus un șut trimis de menționatul Butufei în bara transversală (min. 52), foarte aproape de vinclu – o minge care părea „inscoțabilă”, cum glumeam când jucam în curtea școlii – a adus un șut din „liberă” trimis de Huza, șut pe care portarul advers l-a cam bâlbâit (min. 60), a mai adus și o altă minge în stâlpul din dreapta portarului trimisă tot de Butufei, de pe la 17 metri, din poziție centrală (min. 66). A mai fost și o situație în care Huza, după ce a șutat spre poartă în urma unei acțiuni în stânga atacului nostru, a cerut penalti (min. 60). Fundașul care, se presupune, a fost lovit în mână de balon, a fost exact cu spatele la toți cei câțiva care se aflau în tribună, inclusiv observatorul pentru arbitri. Asta contează mai puțin. Contează că și „centralul” se afla pe aceeași direcție văzând faza, cum altfel?, din spatele fundașului călărășean. Greu de spus dacă a fost de fluierat penalti sau nu. Și, cum se întâmplă în asemenea situații, când arbitrul nu e sigur, se merge pe varianta „dă-i bătaie, merge jocul!”, ca în bătrânul scheci cu Dem Rădulescu de la care a rămas vorba „merge bandaaaaa”! S-a revenit la echilibrul normal între mersul jocului și afișajul tabelei prin marcarea golului egalizator ”la 1”,la finalul unei acțiuni purtate de Huza pe partea dreaptă, cea opusă celei inițial desemnate pentru el, acțiune la care a avut inspirația să nu „înghesuie” balonul în careul mic și să servească pe partea opusă, la marginea careului, pentru șutul în diagonală al aceluiași Butufei. Chiar dacă Oltenița, cu puterile ei, a reacționat, ajungând în poziție de șut și trimițând șuturi, mai simple sau mai periculoase, aproape după fiecare acțiune plopenară, după egalare, Plopeniul a continuat atacurile. Cam fără vână, cam fără a avea un echilibru al liniilor în echipă și cam fără atenție în defensivă. Astfel că Oltenița și-a permis un simplu „un-doi” între aceiași Alexa și Porumbei, combinație eficientă cu care a depășit linia de apărare plopenară ca un cuțit care trece prin unt. Marinică a fost mare la faza aceasta (min. 79), dar ce păcat că această intervenție a lui doar a amânat golul cu care Oltenița a luat din nou conducerea pe tabelă. Abia spre final l-am văzut și pe supergolgheterul prahovean (cum altfel să te numești când marchezi ani la rând cele mai multe goluri în Prahova?) cu primul său șut la poartă (min. 77). Pe el care, până atunci, fusese remarcat doar pentru trei deposedări. Bune și acelea, dar golul, golul când vine?Din fericire, a venit și golul! A venit golul egalării la 2 în penultimul minut de prelungire, când a trimis în plasă un șut din interiorul careului mare.
Conform regulamentului barajului în vreme de Covid, loviturile de departajare vor avea efect doar dacă două echipe s-ar afla la egalitate perfectă în clasamentul grupei de trei. În cazul nostru, departajarea acesta ar acționa doar dacă Plopeniul ar învinge Domneștiul cu 1-0. În acest caz, Oltenița va fi pe primul loc, promovată în Liga a III-a, iar Plopeniul va fi pe locul secund, așteptând să se elibereze vreun loc în liga la care multă lume visează, dar nu poate ajunge. Nu pentru că nu ar avea valoare, ci pentru că e ca la tramvai. Dacă nu ai bani de bilet, nu te urci. Iar dacă te urci fără bilet și te prinde controlorul, te dai jos la prima stație. În traducere liberă, părăsești competiția la primul meci la care s-a golit sacul sau la care se supără patronul. Atunci, ca să scăpăm de aceste lovituri de departajare care nu ne țin parte, de ce să nu învingem cu 2-0 echipa din fostul sat care era cunoscut, pe vremuri, doar pentru că spre el pleca autobuzul 58 din dreptul stadionului din Ghencea? Da, este adevărat, Domneștiul are o săptămână de pauză, iar Plopeniul doar trei zile până la meciul de duminică. Însă, cu o tactică adecvată și cu puțin noroc (mă întorc, iată, la titlul articolului) sigur că se poate. Mai ales dacă nu uităm că norocul, chiar dacă se împarte de sus, din marile Înălțimi, și-l mai face și fiecare cu mâna lui.