Cancelaria Sfântului Sinod reaminteşte îndrumările bisericeşti privind participarea credincioşilor la slujbe, după prelungirea, duminică, a stării de alertă, păstrarea unei distanţe de 2 m în orice direcţie între credincioşi şi obligativitatea folosirii măştilor de protecţie numărându-se printre reguli, potrivit Agerpres. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în aşa fel încât între credincioşi să fie o distanţă de 2 m în orice direcţie (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spaţiul interior disponibil, ceilalţi credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii). Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanţa între ei va fi de 1,5 m în orice direcţie. În interiorul bisericii, folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfăşoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei. „Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecţie, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului. Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile”, precizează sursa citată. De asemenea, nu se permite accesul în lăcaşul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor. La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile. Până la normalizarea situaţiei, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia. La pangarul bisericii va sta o singură persoană, care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăţi înainte şi după terminarea slujbelor, iar stranele şi pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.