V. S.
Tăierea arborilor nemarcați este una dintre infracțiunile la regimul silvic des întâlnită în toate zonele țării, iar județul Prahova nu face excepție. Recent, polițiștii Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț s-au autosesizat cu privire la o posibilă tăiere fără drept a mai multor arbori nemarcați, în interiorul unei foste balastiere, din comuna Șirna. Potrivit IPJ Prahova, în urma cercetărilor, polițiștii și lucrătorii Ocolului Silvic Ploiești au stabilit faptul că, la începutul lunii iulie 2020, reprezentanții fostei balastiere, amplasată în extravilanul comunei Șirna, ar fi tăiat aproximativ 36 metri cubi de arbori de esență salcie și plop, în valoare de aproximativ 6.500 de lei, fără ca aceștia să solicite marcarea arborilor de către reprezentați ai Ocolului Silvic Ploiești.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, faptă penală prevăzută de Codul Silvic.