Andrei Nicolae
Deputat PSD Prahova
România educată rămâne doar o altă perdea de fum a lui Iohannis și PNL, care se întrec în decizii aberante de la o zi la alta!
Ministrul liberal al Educației, Monica Anisie, anunță că de la toamnă începe un nou experiment cu copiii – un fel de școală hibrid – în care o parte a elevilor va merge la cursuri, în clase, iar cealaltă parte va învăța online, apoi se face rocada.
Această combinație de școală online/clasă riscă să compromită grav educația copiilor și-n loc să rezolve creează mari probleme. De ce? Pentru că NU se știe dacă sunt profesori suficienți și dacă vor face față, în condițiile în care activitatea didactică se va dubla. Pentru că NU se știe dacă vor fi tablete și internet, așa cum prevede legea, pentru copiii fără posibilități. Pentru că NU se știe ce vor face părinții, care se vor duce la serviciu. Vor lucra și ei o săptămână da, una nu, ca să-și poată supraveghea copiii când le vine rândul să aibă cursuri online?
Ceea ce se întâmplă în educație urmează același tipar al incompetenței și delăsării liberale care a făcut ca România să se confrunte, nu o dată, ci de două ori, cu vidul legislativ în plină pandemie.
PNL nu are nicio soluție pentru a asigura dreptul la educație al copiilor noștri!