Sfântul Pangratie s-a născut în Antiohia. Va ajunge împreună cu părinţii săi în Ierusalim, pentru a asculta cuvintele şi a vedea minunile lui Hristos. În Ierusalim, Sfântul Pangratie s-a făcut cunoscut Apostolului Petru. Primeşte Sfântul Botez după Înălţarea Domnului. Mai târziu, după ce vieţuieşte un timp într-o peşteră, Sfântul Apostol Petru l-a hirotonit episcop al Tavromeniei (Taomirna), în Sicilia. Aici, Sfântul Pangratie a dărâmat idolii şi a convertit pe multi păgâni la creştinism.
Acvilin, un comandant păgân, auzind că întreaga cetate a Tavromeniei a devenit creştină, a pornit spre ea cu armată, cu gândul de a o distruge. Sfântul Pangratie a ieşit din cetate împreună cu clerul, purtand în mâini Sfânta Cruce. Când armata păgână s-a apropiat de cetate, a căzut asupra ei întuneric, încât soldaţii, cuprinşi de spaimă, s-au omorat între ei. Aşa a fost salvata cetatea prin rugăciunea lui Pangratie.
După moartea lui Bonifatie, conducătorul Siciliei convertit la creştinism, Sfântul Pangratie a fost ucis de Montan, noul conducător al Siciliei.