Nicoleta Dumitrescu
Devine certitudine faptul că anul 2020 va fi cu totul aparte, pandemia reușind să răstoarne, de la o zi alta, orice plan gândit teoretic mai întâi pe termen scurt. Deja au trecut șase luni și, cu toate că de regulă timpul zboară nefiresc de repede, păcătosul de coronavirus a făcut în așa fel încât până și această jumătate de an să se scurgă cu totul altfel, în condițiile în care atât zilele, cât și nopțile stau sub așteptarea răspunsului la întrebarea: Oare ce se mai poate întâmpla?
De întâmplat se întâmplă multe, dar sunt și destule situațiile în care, mai ales sub imperiul multitudinii de lucruri care trebuie rezolvate din mers, se profită ca, pe ici, pe colo, situația să rămână ori să fie… așa cum s-a stabilit!
Iar exemplele încep să vină unul după altul, ca și când o mână nevăzută le-ar așeza pe o bandă rulantă. Numai că, așa cum era și de așteptat, exemplele nu sunt pozitive, nu neapărat ca să se confunde cu rezultatele testelor celor examinați pentru a se vedea dacă s-au contaminat cu noul virus, ci sunt negativ cu plus! Cu plus pentru că, în ciuda aparentei nevinovății a unei decizii, de fapt, soluțiile găsite au fost bine gândite, iar ele au legătură cu singura putere care se încăpățânează să-i țină piept inclusiv pandemiei – cea politică!
Iar cea mai recentă situație este aceea a numirii în fruntea unei instituții publice a unei persoane care fusese condamnată definitiv pentru abuz în serviciu contra intereselor statului, pedeapsa fiind trei ani de închisoare cu suspendare. Dacă amănuntul suspendare o fi ”cântărit” cel mai mult în privința respectivei promovări nu se știe exact, însă, cu siguranță, nu poate fi deloc de neglijat când anume s-a întâmplat acest lucru: la doar o zi după ce în Camera Deputaților a fost votată inițiativa civică ”Fără penali în funcții publice!”
Ce înseamnă asta? Înseamnă că, deși politicienii de la putere se schimbă, atunci când vine vorba de promovare, și nu pe orice fel de funcții, criteriile au rămas aceleași, recomandarea pe linie politică este singura care ține loc experienței, respectiv tuturor cerințelor solicitate pentru ocuparea unui scaun important dintr-o instituție de stat.
Ce contează că foștii guvernanți au fost arătați cu degetul că și-au adus în ministere și nu numai, inclusiv la nivel de administrații locale, un alai întreg de rubedenii ori de ”simpatii”, pe criterii numai de ei știute! Pe principiul ”capra sare masa, iada sare casa” și cei de acum, de la putere – liberalii, au considerat că pot pune în aplicare o formulă consacrată și devoalată chiar de un om de-al lor, în urmă cu ceva ani. Este vorba despre celebra Anca Constantinescu, aleasă pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD în legislatura 2004-2008, care s-a făcut remarcată la începutul mandatului său atunci când le-a spus colegilor din opoziție: „Ciocu’ mic la ei, nu la noi, că acu’ suntem noi la putere!”.
Prin urmare, nimic nu s-a schimbat când vine vorba despre folosirea puterii politice. Este o strategie care a mers unsă și care merge, după cum se vede, în continuare, indiferent de steagul partidului sau al partidelor care se instalează în curtea Palatului Victoria. În ciuda criticilor aduse în plan public, de fapt, mașinăria împărțirii funcțiilor este ca un fel de moștenire, iar de ea au grijă și o ung, cu propriile lor mâini, doar cei care au privilegiul să o folosească. De la depărtare, pare că-i curg tablele, că are câte o roată dezumflată, dar asta este doar pentru… impresia artistică, regizorii politicieni fiind singurii care decid când și cine să se urce în ea, asigurându-se că va fi mereu cineva care, din spate, să o împingă, dacă o să fie cazul!
