V. Stoica

O nouă instituție destinată persoanelor adulte cu handicap va fi înființată la Câmpina, un centru de abilitare și reabilitare, în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. Consilierii județeni au aprobat înfiinţarea Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Câmpina, instituţie cu personalitate juridică în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, cu o capacitate de 42 de locuri, cu sediul în municipiul Câmpina, strada Voila nr. 67, judeţul Prahova. Organigrama instituției cuprinde 42 de posturi, din care 2 posturi de conducere şi 40 de posturi de execuţie, structura de personal fiind stabilită în concordanță cu regulamentele-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale. Astfel, în afara posturilor administrative și tehnice, sunt necesare posturi de psiholog, de asistent social, asistent medical, masor, infirmieri și instructori ergoterapie.
Astfel, personalul de specialitate de îngrijire și asistență reprezintă minimum 60% din numărul total de posturi al centrului, pentru a se respecta tipurile de personal de specialitate conform prevederilor Standardelor minime de calitate corespunzătoare.
Raportul angajat/beneficiar asigură prestarea serviciilor în cadrul centrului și se realizează în funcție de nevoile persoanelor beneficiare, cu respectarea standardelor minime de calitate.
Personalul centrului nou înfiinţat se asigură prin preluarea personalului disponibilizat ca urmare a închiderii Centrului de Plasament Câmpina.