Clubul Sportiv Municipal a primit aviz negativ în vederea organizării Reuniunii de Trap din data de 5 iulie 2020 din partea Jandarmeriei! Astfel, evenimentul prevăzut în calendarul alergărilor hipice votat de Consiliul Local Ploiești și care includea Derbiul Ploieștiului- competiție hipică de mare tradiție, pe care nici… comunismul și nici măcar Al Doilea Război Mondial nu a înterupt-o- a fost ”plimbat” între instituții, cereri și hârtii de tot felul, degeaba, astfel că Derbiul se va mai ţine probabil la… ”Paștele Cailor”!
aviz-1Culmea, Direcția de Sănătate Publică Prahova a aprobat solicitarea CSM, dând aviz pozitiv acestui eveniment, cu mențiunea desfășurării sale ”fără spectatori”, reuniunea urmând să fie vizibilă prin transmiterea acesteia ”live”, așa cum au fost precedentele.
În schimb, Jandarmeria Prahova a dat aviz negativ pentru evenimentul din 5 iulie, motivând ”starea de alertă” , deși precedentele două reuniuni hipice de acest fel au fost avizate de aceeași instituție, tot pe perioada stării de alertă, disputându-se sub atenta supraveghere a acestora, fără incidente.
Nedisputarea acestui eveniment hipic blochează activitatea hipică pe Hipodrom, reuniunea din 5 iulie fiind vârful de sezon , revoltător pentru proprietarii de cai cantonați la Ploiești fiind faptul că alte evenimente similare hipice se desfășoară fără probleme în alte localități, în aceeași perioadă, chiar ieri, la ”o aruncătură de băț” de Ploiești, la Tâncăbești, fiind organizat un concurs hipic! Dar, dacă nu vrea ”organu”, se vede treaba, nu prea ai ce face! Iar ”caii nu mor când vor câinii”, dar … nici nu aleargă!