Bibliotecile au eliberat, în 2019, fiecărui utilizator activ, în medie, 11 volume, iar numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de 18,2 milioane persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică, date publicităţii şi preluate de Agerpres. În acelaşi timp, instituţiile şi companiile de spectacole au susţinut peste 26.400 de reprezentaţii, urmărite de 8,1 milioane de spectatori.
Potrivit INS, în anul 2019, activitatea principalelor unităţi cultural-artistice a inclus activităţi ale bibliotecilor, muzeelor şi colecţiilor publice, instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, editurilor, cinematografelor, activitatea de radiodifuziune şi cea de televiziune. În ceea ce priveşte reţeaua bibliotecilor, aceasta a fost formată, în 2019, dintr-un număr de 9.222 de unităţi administrative. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului circa 161 milioane de volume. În mediul urban, au funcţionat 3.454 de biblioteci, cu un fond de carte de 124 milioane de volume (76,2% din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (5.768 de biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 37 milioane de volume.
Datele statistice relevă faptul că numărul utilizatorilor activi a fost de 3,1 milioane persoane în anul 2019, iar distribuţia acestora arată o preponderenţă a bibliotecilor şcolare (50,6%) şi a celor publice (35,7%). Pe de altă parte, la capitolul muzee, statistica oficială arată că, în România, reţeaua acestora şi a colecţiilor publice a cuprins, în anul 2019, un număr de 461 de unităţi de bază. Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2019, a fost de peste 33,8 milioane, dintre acestea peste 32,6 milioane fiind bunuri culturale şi piese de muzeu, iar peste 1,2 milioane au reprezentat plante şi animale din grădinile botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale. Conform INS, în 2019, reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins un număr de 175 de unităţi, dintre care 175 unităţi de bază şi 67 de secţii. Instituţiile şi companiile de spectacole au susţinut 26.400 de reprezentaţii, urmărite de 8,1 milioane de spectatoriNu în ultimul rând, pe segmentul editurilor, anul trecut, au funcţionat 549 de unităţi cu activitate editorială a revistelor şi ziarelor. Dintre acestea, 254 de edituri au publicat ziare (cotidiene şi necotidiene), 256 de edituri au publicat reviste şi un număr de 39 de unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste. Cele 293 edituri care au editat ziare tipărite au publicat, în anul 2019, un număr de 263 de titluri de ziare cotidiene şi necotidiene tipărite şi au publicat online un număr de 262 titluri de ziare cotidiene şi necotidiene. În privinţa reţelei cinematografice existente la sfârşitul anului 2019 în evidenţele Consiliului Naţional al Cinematografiei, datele oficiale arată că aceasta a cuprins 98 de unităţi cinematografice cu bandă normală. Aceasta a dispus de 432 de săli de cinema cu un total de 76.300 de locuri. Proiecţia cinematografică a cuprins 638.000 de spectacole, vizionate de 13,1 milioane de spectatori.
Totodată, programul de emisie al staţiilor de radio publice centrale şi teritoriale a fost de 167.000 ore-program (149.300 ore-program au reprezentat emisiuni interne şi 17.700 ore-program emisiuni externe). În anul 2019 au funcţionat 566 de posturi particulare de radio, notează INS. Staţiile de televiziune publice au realizat, în anul 2019, un număr de 51.200 de ore-program emisie.
Acasă Cultură/timp liber INS: Peste 18 milioane de persoane au vizitat muzeele şi colecţiile publice...