Lucian Avramescu
Buni zori, vă scriu din nou
cu bucurie
Chiar de-s compus din vorbe
care mor
Lăsând doar șoaptele de pe hârtie
Prea triste în sonoritatea lor
Ieri m-a-ntrebat un fost coleg de clasă
Venit la Sângeru din București,
Păstrează-n dealul Tisei vechea casă
Dar a venit să-ntrebe
”Tu, cum ești?”
Am vrut să-i spun că-s relativ, atât,
Restu-i la fel, iar verbul a iubi
Îmi ţine încă vieţii de urât
Geamăn cu fratele-i cel trecător, a fi
Îndrăgostit de pietre, iarbă, stele
N-am încă timp să mor, dar de va fi
Voi scrie cu o ultimă suflare
Un vers al bucuriei de-a trăi
Firește, nevorbind, am scris ironic
Cu-amuzament, pe-o coală de hârtie
Cum au uitat să-mi spună ”Bună ziua”
Orgoliile seci din primărie
Cum satul, cel de rând, cel cu bun simţ
Cel care-și cară sapa în spinare
Îmi face-o reverenţă, chiar stângace,
Așa cum se pricepe fiecare
Colegul Jan e bonă la nepoţi
Îi scoate-n parc, când parcul nu-i cu pază
E-un om voinic, râde vorbind cu tâlc
Și are-un fel al lui ce luminează
Confesiunea mea, fiind bruiată
De păsări, capre (cer micul dejun!)
Închei urându-vă, ca ziua toată
Să vă arate chipul ei cel bun.
Vouă, celor ce curajul purtaţi
În piept, sub o cămașă curată
La drum, hai, nicio clipă nu trebuie să se piardă
Fiindcă de cucerit există mereu o cazemată.
4 iulie 2020, Sângeru
