Nicoleta Dumitrescu

Într-un cadru restrâns, dar elevat, ieri, în curtea interioară a Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga” din Ploieşti a avut loc un dublu eveniment cultural, organizat în colaborare cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR). A fost vorba despre lansarea volumului „Cavalerii noilor apocalipse”, în prezenţa autorului – Corneliu Vlad, scriitor, publicist și analist de politică externă – apărută la editura UZPR, încheiată cu vernisajul unei expoziții de grafică satirică în care au fost reunite câteva zeci de lucrări aparţinând unor caricaturişti din ţară şi străinătate, reunite sub genericul “Oameni în pandemie (COVID-19) de către graficianul prahovean Nicolae Ioniţă. La eveniment au fost prezenţi şi Doru Dinu Glăvan şi Mihai Milca – preşedinte, respectiv vicepreşedinte ai UZPR, alături de directorul bibliotecii judeţene, Mihaela Radu, şi Bogdan Lucian Stoicescu – curatorul şi moderatorul manifestării. Aşa cum s-a menţionat de către vorbitori, volumul a strâns în paginile sale texte vechi, scrise în urmă cu 10 ani, în care autorul a ţinut să nu schimbe nici măcar o virgulă, dovedindu-se a fi foarte actuale, în pas cu vremurile pe care le trăim . Şi ce dovadă ar putea să fie mai bună decât faptul că unul dintre “ cavalerii noilor apocalipse” – reuniţi inclusiv în metafora titlului cărţii – este pandemia, alături de schimbările climatice, criza economică şi terorismul mondial. “Fiind o carte care este bine documentată şi plină de informaţii, se citeşte uşor. Fiind vorba despre o carte a unui jurnalist şi care acoperă mari teme, există în ea întrebări la care autorul a găsit răspunsuri, dar, pe de altă parte, îi lasă şi pe cititori să le găsească singuri, prin intermediul acestei lecturi”, a ţinut să menţioneze Bogdan Lucian Stoicescu, adăugând că această carte prezintă marile probleme cu care se confruntă astăzi omenirea, drept pentru care ar trebui să circule şi printre cei tineri. Subliniind că nu este pentru prima dată când se află la Biblioteca Judeţeană “Nicolae Iorga” din Ploieşti, având în vedere că instituţia pe care o conduce are încheiat un parteneriat cu această instituţie de cultură, Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR, a ţinut să menţioneze că Ploieştiul este primul oraş în care a fost prezentat volumul „Cavalerii noilor apocalipse” . “Această carte a stat la dospit 10 ani, dar temele pe care le prezintă sunt de actualitate. Corneliu Vlad este unul dintre cei mai remarcabili comentatori de politică externă, pentru mine fiind numărul 1 în această branşă, fiind un cunoscător al spaţiului geopolitic”, a ţinut să adauge preşedintele UZPR. La rândul său, Mihai Milca a spus: ”Prin intermediul acestei cărţi avem parte de lectura unor texte extrem de percutante, care vor da răspunsuri la multe întrebări. Fiecare pagină are foarte multe surse de informaţie, de primă mână, Corneliu Vlad fiind un model de gazetar cu har de scriitor, de profesionalism”. Vizibil emoţionat de prezentările care i-au fost făcute, glumind că n-a primit atâtea laude nici când a fost primit în PCR, autorul volumului, Corneliu Vlad, a ţinut să declare: “Mă bucur că acest volum a apărut, pentru prima dată, în acest cadru, al Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga “Ploieşti. Această carte a fost scrisă acum 10 ani şi, întâmplător dând de ea, am zis că este extrem de actuală. Dar, chiar dacă a fost scrisă cu mult timp în urmă, n-am ţinut să schimb nimic în ea, despre pandemia cu care ne confruntăm acum aducând vorbire doar în introducere”. Pe de altă parte, în legătură cu pandemia de COVID-19, Corneliu Vlad a ţinut să o compare cu “o frică difuză” , fiind “acea sabie a lui Damocles care nici nu este dată la o parte, dar nici nu pică astfel încât să taie capul. Este o frică difuză, care se induce de la o persoană la alta”.