„Este o creștere peste orice imaginație”, afirmă directorul DSP Prahova, Bogdan Nica

Violeta Stoica

Nerespectarea regulilor esențiale de protecție – purtarea măștilor, menținerea distanței faţă de alte persoane, spălarea și dezinfectarea mâinilor – sunt cauzele principale ale transmiterii comunitare a noului coronavirus, care se manifestă în această perioadă în județul Prahova într-un ritm “peste orice imaginație”, după cum a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, Bogdan Nica- directorul Direcției de Sănătate Publică Prahova.
Cele mai noi focare au apărut, din nefericire, în două centre de dializă din municipiul Ploiești, unde 38 de persoane au fost confirmate cu SARS CoV 2. Potrivit directorului DSP Prahova, este vorba despre 35 de hemodializați de la Fresenius Nephro Care (dintr-un total de 273 de persoane testate) și despre Premium Medical Clinic – unde dintr-un total de 122 de hemodializați, trei au fost confirmați cu coronavirus.
Cel mai grav este, potrivit șefului DSP, că, în acest ritm de infectare, în câteva zile există posibilitatea ca spitalele din Prahova să rămână fără locuri pentru pacienții Covid.

Situația prezentată de medicul Bogdan Nica (foto), șeful Direcției de Sănătate Publică Prahova, este alarmantă, dat fiind modul rapid de răspândire a SARS CoV2 în Prahova, cu atât mai mult cu cât județul nostru este înconjurat de zone cu foarte multe cazuri de coronavirus.
“Poate Prahova nu va deveni Suceava”, a afirmat directorul DSP, ieri, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat situația focarelor apărute pe raza județului Prahova în luna iunie și în prima zi din iulie.Bogdan Nica - DSP PH
Dacă ieri se discuta despre două noi focare, la centrele private de dializă din Ploiești, unde au apărut cele 38 de cazuri la hemodializați și erau așteptate rezultatele personalului, un focar activ era considerat în continuare cel de la centrul de îngrijire a bătrânilor de la Izvoarele, sat Homorâciu.
La centrul de la Homorâciu, erau ieri în izolare 44 de beneficiari, tot ieri fiind transferat la spital încă unul dintre bătrâni. Din păcate, una dintre persoanele vârstnice cazate în acel cămin a decedat, zilele trecute.
În luna iunie, în județul Prahova au fost mai multe focare de coronavirus – la căminul de la Izvoarele, la Exploatare Sistem Zonal Apele Române, pe șantierul Kremsmueller de la Brazi și ieri – în urma testărilor efectuate spre finalul lunii iunie – la cele două centre de dializă din Ploiești. La Spitalul de Pediatrie din Ploiești a fost vorba despre două persoane din rândul angajaților, din care una nu a venit în contact cu colegii, fiind în concediu, iar la Spitalul Județean de Urgență Ploiești – o persoană pozitivă din blocul alimentar, contact al unuia dintre pompierii de la ISU Prahova.
Cauzele creșterii cazurilor de coronavirus cu transmitere comunitară în județul Prahova țin, în principal, de nerespectarea regulilor simple – purtarea măștilor, igienizarea mâinilor, dar și, așa cum spune medicul Bogdan Nica, șeful DSP Prahova, a “meselor, chermezelor și întâlnirilor de la birou”, precum și ascunderea adevărului din cauza fricii de spital.
Ieri la prânz se aflau internate în spital în Prahova 217 persoane cu Covid 19, dar se aflau în curs de a fi internate alte 26 de persoane diagnosticate cu coronavirus.
Practic, în Prahova, există riscul ca, în câteva zile, dacă ritmul de creștere a numărului infecțiilor rămâne ridicat, să nu mai existe paturi libere pentru bolnavii Covid, dat fiind că numărul total de paturi destinate acestor bolnavi este de numai 300.
“Mi-e groază de o aglomerare”, a spus Bogdan Nica, în condițiile în care ieri mai existau câteva zeci de suspecți în așteptarea rezultatelor și – mai mult decât atât – în condițiile în care medicii de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești nu mai fac față creșterii numărului de cazuri din ultima perioadă.
De altfel, DSP Prahova a solicitat ministerului de resort suplimentarea medicilor de la Județean, cu cinci ATI-iști și un infecționist, urmând ca zile acestea să ajungă prin detașare la Ploiești câte doi medici din Galați, Timișoara și Iași.
Zilele acestea, vor fi retestați toți angajații și beneficiarii centrelor de bătrâni, dar și cei din centrele de copii din județ. Potrivit directorului DGASPC Prahova, Viorel Călin, până ieri fuseseră recoltate probe de la Casa Rozei Urlați și de la CIAPAH Puchenii Mari și erau așteptate rezultatele.