Mihai Covaliu – preşedintele Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) – şi George Boroi – secretarul general al COSR- i-au avut parteneri de dialog, la Casa Olimpică din Bucureşti, pe Monica Anisie- ministrul Educaţiei şi Cercetării – şi pe Ionuţ Stroe – ministrul Tineretului şi Sportului.
COSR a propus implementarea unui program naţional care să promoveze sportul în rândul copiilor şi să crească interesul lor şi al profesorilor pentru educaţia fizică în şcoală. Părţile participante la discuţii au agreat semnarea unui protocol de colaborare şi au stabilit următoarele etape de acţiune.
Programul naţional de promovare a sportului în rândul copiilor din şcoli se axează pe comunicare online şi va putea fi accesibil tuturor celor care îşi doresc să facă mişcare. „Programul se pliază perfect pentru nevoile noastre, în condiţiile în care orele de sport nu mai beneficiază de aceeaşi implicare din partea copiilor. Putem să construim lucruri la nivel de atitudine, de abordare. Consider că este un program foarte bun şi îl putem pune în aplicare online din toamnă”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.
La rândul său, Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, a identificat obiectiv interesul comun al tuturor: „Acest program aduce un plus tuturor. Fiecare parte din acest protocol va avea de câştigat. Toţi vom fi bucuroşi să avem copii fericiţi, sănătoşi, educaţi şi posibili campioni. Interesul comun este să reaşezăm sportul la baza lui! Orice efort pentru relansarea sportului de masă este benefic”.
„Sportul de performanţă va avea numai de câştigat din acest program. Ne unim forţele într-un proiect important pentru sportul de masă în România, pentru copii, pentru societate. Este un proiect accesibil tuturor şi sunt încrezător că va capta interesul copiilor, profesorilor de educaţie fizică şi al părinţilor”, a punctat Mihai Covaliu, preşedintele COSR.